Consiliul Judeţean şi-a întărit poziţia la Apa Serv Valea Jiului

05-Adrian-David  Natalia Bumbac

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a aprobat în şedinţa din 30 octombrie, modificarea actului constitutiv al SC Apa Serv SA Valea Jiului. Este vorba de schimbarea articolului care prevedea modul de revocare a membrilor Consiliului de Administraţie (CA) al societăţii.  

Potrivit preşedintelui CJ Hunedoara, Adrian David (foto), această modificare a fost necesară pentru că vechea prevedere a actului constitutiv era greşită din punct de vedere juridic. „Până acum, membrii CA nu puteau fi revocaţi decât la propunerea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) «Apa Valea Jiului», organism care a fost înfiinţat pentru a putea fi accesate fonduri europene. Considerăm că vechea formulare a fost o eroare care trebuia corectată şi care exceda prerogativelor legale pe care asociaţia le deţine asupra operatorului regional de apă. Fapt care intra şi în contradicţie cu dispoziţiile legale privind societăţile comerciale, potrivit cărora numirea şi revocarea membrilor CA este de competenţa Adunării Generale a Acţionarilor (AGA)”, a explicat Adrian David.
CJ Hunedoara deţine capitalul majoritar al SC Apa Serv SA Valea Jiului, având peste 52 la sută din acţiuni, ceilalţi acţionari fiind municipiile Petroşani, Vulcan, Lupeni, dar şi oraşele Petrila, Aninoasa şi Uricani. Din componenţa CA al societăţii de apă şi canal amintite în acest moment fac parte preşedintele Radu Sorin Mihai şi membrii Lucian Surulescu, Iosiv Daminescu, Nicolae Petroi şi Costel Avram. Ultimul deţine şi funcţia de director al SC Apa Serv SA Valea Jiului, funcţie pe care a fost ales de către CA, conform prevederilor statutare. Odată modificat actul constitutiv al societăţii, CJ Hunedoara va putea împuternici prin hotărâre reprezentanţii săi în AGA cu propunerea de revocare a membrilor organismului de conducere al societăţii, inclusiv pe directorul acesteia. Întrebat dacă este vorba de un prim pas  pentru înlăturarea actualului director al operatorului regional de apă din sudul judeţului, preşedintele CJ Hunedoara a negat categoric acest lucru, susţinând ferm că este vorba despre o corectare a unei greşeli care s-a strecurat în documentaţia de înfiinţare a SC Apa Serv SA Valea Jiului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.