Consilieri locali excluşi din PRM

05 Costel Avram8150
Nicolle Ebner 

Ana Mermezan (PRM) revine în Consiliul Local Deva în locul lui Nelu Ardelean, iar şapte consilieri PRM, în frunte cu fostul primar al oraşului Simeria, Ioan Rovinaru, au fost excluşi din PRM.

13 ianuarie, zi cu ghinion pentru cei fără rezultate
Preşedintele filialei judeţene PRM Hunedoara, Costel Avram (foto), spune că rezultatele obţinute la alegerile prezidenţiale (n.r. Vadim Tudor a fost votat de aproape opt la sută dintre hunedorenii care s-au prezentat la urne) demonstrează că PRM există, chiar dacă unii i-au „cântat prohodul”. Mai mult decât atât, Avram a trecut la aplicarea unor măsuri organizatorice fără precedent în partid, în vederea pregătirii alegerilor locale din 2012. Astfel, la câteva săptămâni după ce preşedintele PRM Deva, Nelu Ardelean, şi-a dat demisia din partid şi a renunţat de bună voie şi la funcţia de consilier local, şapte membri au fost excluşi din partid, din motive disciplinare. „Îi mulţumesc lui Nelu Ardelean pentru activitatea desfăşurată timp de cinci ani în PRM, dar din luna decembrie 2009, drumurile noastre s-au despărţit”, a anunţat Costel Avram, într-o conferinţă de presă susţinută ieri, la Deva. Locul lui Nelu Ardelean în Consiliul Local Deva va fi ocupat de Ana Mermezan (fost consilier şi în mandatul 2004-2008), aflată pe locul şapte pe lista de supleanţi. „Toţi membrii situaţi pe listele PRM între locurile doi şi şapte au fost excluşi din partid, la şedinţa Biroului Judeţean din data de 13 ianuarie. E vorba de un grup care a dat de înţeles că pleacă la PNL”, a completat Costel Avram.

Rovinaru, pus pe liber fără menajamente
Tot din motive disciplinare, a fost exclus din partid şi Ioan Rovinaru. Fost primar PSD, Rovinaru a părăsit barca social-democraţilor candidând la Primăria Simeria, în 2008, pentru partidul condus de Vadim Tudor.  „13 ianuarie a fost o zi fatală şi pentru Rovinaru. A fost exclus din partid, deoarece nu a făcut nimic. El se gândea că este stat în stat şi nu trebuie să dea socoteală nimănui. Recunosc, am făcut şi greşeli în desemnarea unor persoane pe listele noastre, dar sper ca prin măsurile adoptate, să intrăm pe făgaşul normal”, a anunţat liderul PRM din judeţul Hunedoara. Odată cu excluderea din PRM, Ioan Rovinaru a pierdut şi calitatea de ales local, iar locul acestuia în Consiliul Local Simeria va fi ocupat de Ada Ivoniciu.

Excluderile pot fi contestate
Potrivit preşedintelui PRM Hunedoara, alţi trei consilieri locali din Lăpugiu şi Blăjeni sunt „pe ţeavă”, urmând să fie excluşi din partid până la 1 februarie, din aceleaşi motive. Lipsă de implicare în problemele comunităţii, astfel încât să facă imaginea partidului cât mai vizibilă. „Nu mai putem accepta ca aceste persoane să facă parte din PRM, dacă nu muncesc”, a mai spus Avram. Consilierii locali excluşi din PRM Hunedoara pot contesta decizia luată de conducerea filialei judeţene, în termen de 30 de zile, la forurile superioare ale partidului.

One thought on “Consilieri locali excluşi din PRM

  • 25 ianuarie 2010 la 18:34
    Permalink

    Este o facatura pentru ai lua locul in consiliu de cel de pe locul urmator

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Laureaţii sportului hunedorean

Celor mai buni sportivi hunedoreni ai anului 2009 li se vor acorda premiile joi, 28 ianuarie, în cadrul galei „Laureaţii

La Şoimuş, viaţa merge înainte

Pentru Dorel Logojan (foto), actualul primar al comunei Şoimuş, nu a fost prea greu să preia din mers frâiele conducerii...

Bilanţ pozitiv în administraţia publică a Orăştiei

Primarul municipiului Orăştie, Alexandru Munteanu (foto), a preluat mandatul la începutul anului 2009, într-un moment delicat din punct de vedere...

Închide