Actualitate

„Connecting Pleasures”- spectacol de dans contemporan la Deva

În 17 septembrie, la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean”, începând cu ora 20,30, va avea loc un spectacol de dans con­temporan, care se desfăşoară sun genericul ,,Connec­ting Pleasures”.
De fapt, spectacolul de la Deva este debutul unui turneu realizat de trupa de balerini în oraşele de reşedinţă ale celor patru judeţe din vestul ţării, în turneu mai fiind incluse spec­tacole la Reşiţa, Timişoara şi Arad, iar un ultim spectacol va avea loc la sfârşitul lunii septembrie la Bucureşti, la Centrul Naţional al Dansului.
Conceptul şi coregrafia spectacolului aparţin lui Lavinia Urcan şi Beatrice Tudor, costumele sunt realizate de Maria Dombrov, muzica este susţinută de Ovidiu Zimcea, iar partea de video este relizată de Cristian Văduva. Dansatorii sunt Oana Antonovici, Elizabeth Cron, Raul Lăzărescu şi Beatrice Tudor.
”Connecting Pleasures” a pornit ca o cercetare subiectivă asupra plăcerii-aşa cum este percepută în mod individual de fiecare. ,,Intervievând diferiţi oameni, am colectat idei cu care am jonglat pe parcursul procesului de lucru, lăsând mai degrabă corpurile să preia şi să prelucreze informaţia. Spec­tacolul este un punct de vedere personal al performerilor şi trebuie asimilat ca atare”, susţin realizatorii acestui eveni­ment cultural-artistic. Spectacolul durează 45 de minute. Accesul este permis persoanelor în vârstă de peste 16 ani.
Este vorba de un proiect cultural cofinanţat de Adminis­traţia Fondului Cultural Naţional. Însă, realizatorii precizează că proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Admi­nis­traţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este respon­sabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezul­tatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime res­ponsabilitea beneficiarului finanţării. (M. Crivăţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura