Condiţii optime de tratament la secţia dermato a spitalului din Hunedoara

1 martie 2015 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

04 spital HDMagdalena Şerban

Medicul dermatolog Mirela Liliana Circo (foto), care activează în cadrul Spitalului Municipal „Dr. Al. Simionescu“ din Hunedoara, susţine că numărul persoanelor care se prezintă la un consult de specialitate a crescut considerabil în ultimii ani. Acest lucru se datorează, pe de o parte, sporirii gradului de educaţie, iar pe de altă parte, creşterii numărului de afecţiuni în rândul populaţiei.

Cazurile de cancer cutanat, în creştere
Se pare că hunedorenii au învăţat să conştientizeze primele semne ale unei boli dermatologice şi se prezintă la spital în timp util, diagnosticul şi tratamentele putând fi stabilite mai precis şi cu rezultate mai bune.
„Avem pacienţi de la sugari şi până la persoane de peste 95 de ani. Patologia dermatologică e una foarte vastă, existând multe boli cronice, dar care pot fi ţinute sub control medical. Pe lângă acestea, orice imunosupresie, de exemplu, poate să favorizeze foarte multe boli dermatologice. De asemenea, sezonul rece sau cel cald pot avea influenţe asupra afecţiunilor pielii. Pe timp de iarnă, agresiunile termice cauzate de temperaturile joase pot afecta major sănătatea acesteia, cauzând de la acnee până la exacerbarea unor afecţiuni deja existente, dar şi declanşarea unor boli noi. Vara, soarele în exces dăunează foarte mult. Ca o concluzie, infecţiile bacteriene, micotice şi virale, patologia venoasă şi tumorile cutanate sunt afecţiunile cu care ne confruntăm cel mai des în cadrul unităţii medicale. Se poate spune că în creştere se află numărul bolnavilor de cancer de piele. Nu există vreo specialitate cu care să nu colaborăm, în general, problemele medicale ale pielii implicând şi alte afecţiuni interne”, afirmă dr. Mirela Liliana Circo.

Solarul, o modă nesănătoasă
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte mesajul lansat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, doctorul Circo crede că tinerii din ziua de azi nu ţin cont de avertismentele medicilor. Deşi argumentele referitoare la riscurile la care se expun cei care preferă să apeleze la solar sunt cunoscute, ele sunt ignorate frecvent. Cercetările din ultimii ani dezvăluie că şedinţele de ultraviolete cresc riscul de cancer cu 75 la sută la adulţi, dar mai ales la copii şi la tineri. Astfel, solarele au fost trecute pe aceeaşi listă cu ţigările sau alcoolul, când vine vorba despre cele mai periculoase produse ce dezvoltă cancerul. „Efectele negative ale solarului sunt cumulative. Ele nu se văd imediat, ci în timp. Multe persoane consideră că un avantaj al expunerii la solar este, pe lângă bronzare, întărirea sistemului imunitar. Dimpotrivă, expunerea prelungită determină scăderea imunităţii, producându-se efectul nedorit de uscare a pielii şi îmbătrânirea prematură a ei. Uneori, şi părul se poate degrada mult mai uşor”, avertizează specialistul dermatolog, care mai menţionează că o alternativă a bronzului natural o poate reprezenta o cremă autobronzantă, deloc nocivă pentru epidermă, în condiţiile în care e testată dermatologic şi nu în ultimul rând, nu conţine parabeni şi conservanţi.
Un alt semnal de alarmă pe care medicul îl trage este legat de excesul care se face în cazul intervenţiilor estetice. Ele se realizează în cea mai mare parte, în lipsa unui defect anatomic, ci mai mult ca un moft, ducând la o frumuseţe-standard.

Există dotări şi la Hunedoara
Cei care vor sfatul unui specialist sau acuză probleme ale pielii pot apela la medicul  dermatolog Mirela Liliana Circo, de luni până vineri, consultaţiile fiind asigurate în Policlinica Spitalului  Municipal „Dr. A. Simionescu“ din Hunedoara. Pentru cazurile complexe, care impun spitalizare, secţia de dermatologie a unităţii sanitare numără şase paturi destinate internării continue şi două aferente internării de zi. Aici s-au realizat mai multe modernizări, iar lista de investiţii a fost onorată cu cele necesare: electrocauter, aparat electrochirurgie, Bioptron şi Solarmed. „Anul trecut s-a investit în achiziţionarea unui electrocauter nou, performant, urmând modernizarea instrumentarului. Cel vechi avea peste 40 de ani, fiind depăşit de cerinţele actuale”, a afirmat ec. Nicuşor Ştefan, managerul Spitalului Municipal „Dr. Al. Simionescu“ din Hunedoara.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Nou sistem de plată a arbitrilor

La solicitarea cluburilor din Liga a IV-a, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara a decis să schimbe sistemul plată a arbitrilor...

Ultimul test, primele griji pentru retur

Amicalul dintre cele mai bune echipe de fotbal hunedorene ale momentului, FC Hunedoara şi CNS „Cetate” Deva, disputat sâmbătă, pe...

Încă două medalii şi un record egalat

Atleta Florentina Marincu (foto) a ajuns la şapte medalii de aur câştigate în actualul sezon de sală, după ce şi-a...

Închide