Condamnată pentru că şi-a înjunghiat concubinul care o bătea

15 iunie 2017 | 1 Comentariu | Publicat in: Actualitate

Femeia din Deva care şi-a înjunghiat concubinul mai tânăr decât ea cu 15 ani a fost condamnată în prima instanţă. Stela Bacrău a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare pentru tentativă de omor a unui membru de familie.
Pe lângă condamnare, Stela Bacrău a fost obligată de instanţă să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Episcopia Devei şi Hunedoarei şi la Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva. Sentinţa a fost dată de Tribunalul Hunedoara şi nu este definitivă, putând fi atacată la instanţa superioară.
Stela Bacrău, în vârstă de 41 de ani, este judecată pentru că în 15 martie 2017 l-a înjunghiat cu cuţitul pe concubinul ei Marcel P.. Conform unor surse din anchetă, cei doi s-au certat din cauza relaţiilor sexuale pe care femeia le presta cu alţi bărbaţi, contra unor sume de bani. Înainte să înceapă scandalul, Stela şi concubinul ei au consumat alcool, iar agresiunile au fost reciproce. Cei doi au început să se bată pe stradă, în drum spre casă şi au continuat bătaia în apartament. Vecinii au anunţat autorităţile după ce au auzit ţipete din locuinţa concubinilor. Bărbatul a fost dus la spital, deoarece avea o rană în zona pieptului, după ce a fost înjunghiat cu cuţitul, Stela fiind dusă la poliţie pentru audieri. Femeia a fost arestată pentru 30 de zile, acum fiind sub control judiciar. Aceasta şi-a recunoscut fapta în faţa anchetatorilor. (N. Bumbac)

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

Sites That Link to this Post

  1. Condamnată pentru că şi-a înjunghiat concubinul care o bătea – 24 de ore | 17 iunie 2017

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
ONG-iştii de la Mining Watch pun, din nou, beţe-n roate exploatării aurifere de la Certej

O parte a Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii a Senatului a fost prezentă ieri la noi în...

Se caută un psiholog judiciar pentru victima violatorului din Petrila

Magistraţii Judecătoriei Petroşani au cerut Biroului Judeţean de Expertize din cadrul Tribunalului Hunedoara o listă cu experţi pentru audierea unei...

Siguranţa cetăţeanului, o prioritate naţională absolută

Într-un context european din ce în ce mai complicat, România şi-a câştigat reputaţia de ţară sigură, atât în contextul internaţional...

Închide