Concurs de canotaj viteză la Şoimuş

Ciprian Marinuţ

Campioni şi medaliaţi la competiţiile naţionale, de la cele mai puternice cluburi de canotaj din Ardeal şi Banat, vor participa la concursul de viteză dotat cu „Cupa Cetăţii”, care se va desfăşura sâmbătă, 12 iunie, pe Baza Sportivă de pe Mureş, de la Şoimuş, începând cu ora 16.

Curse contra curentului

Cei mai buni canotori cadeţi şi juniori de la CSM Banatul Timişoara, CSS Bega Timişoara, CSS Marina Orşova, CSS Mureşul Tg. Mureş au răspuns provocării celor de la CSS Deva şi se vor lupta cu apele Mureşului şi cu secundele, la „Cupa Cetăţii”. Sportivii vor concura în probe de vâsle, la simplu, dublu şi în echipaje de patru, iar dificultatea deosebită a concursului va consta în faptul că direcţia de atac va fi contra curentului. „Toţi participanţii se pregătesc pentru Campionatul Naţional de Viteză, care va avea loc în luna august la Năvodari. Din acest motiv, cursele se vor desfăşura pe o distanţă scurtă, de 1.000 de metri, însă se va vâsli împotriva curentului. Forţa curentului face înaintarea mai dificilă şi, în plus, nu puteam să alergăm în jos, pentru că riscam să fie echipaje care se izbeau de barajul de la Mintia”, a spus antrenorul Florin Lupu, de la CSS Deva.

Mulţi medaliaţi la start

CSS Deva se va prezenta la start cu un lot de 12 sportivi, dintre care şase medaliaţi la Campionatele Naţionale pe ergometre (disputate în martie) şi de fond (pe distanţa de 6.000 de metri, desfăşurate în aprilie). Şi celelalte cluburi vin cu sportivi de top, cei mai valoroşi fiind de la Marina Orşova, care este centru olimpic. „Bogdan Bădilă, Alexandru Hogoş şi Vlad Deac au de apărat reputaţia de campioni naţionali. Mihai Vass, Raul Stoica şi Alexandru Simion trebuie să demonstreze că puteau mai mult decât medaliile de argint sau bronz obţinute la primele două competiţii ale anului. Nu va fi deloc uşor, pentru că adversarii sunt şi ei valoroşi, cei de la Marina Orşova fiind de fapt o selecţionată naţională, întrucât acolo e unul dintre centrele olimpice de canotaj”, a precizat antrenorul Florin Lupu. Dincolo de obiectivele de verificare şi pregătire a viitoarelor competiţii, „Cupa Cetăţii” doreşte să fie şi un spectacol şi să ajute la promovarea acestui sport, în care românii au avut numeroase succese olimpice. „Anul trecut, au fost mulţi spectatori şi sperăm ca şi acum, Baza de la Şoimuş să fie plină. E important să popularizăm canotajul, pentru că în toamnă, urmează selecţii în şcoli şi avem nevoie să atragem copiii şi părinţii spre acest sport”, a spus Florin Lupu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare