Concluziile primarului din Vălişoara, la final de an

Magdalena Şerban

Acum, când ceasul este atât de aproape de anul 2013, edilul-şef din Vălişoara, Mircea Rovinar (foto), îşi spune ofurile. Cu toate acestea, are încredere că noua guvernare poate schimba în bine lucrurile blocate sau care au mers prost.

,,Ce a fost, a fost…

„2012 a fost un an foarte greu din punct de vedere al organizării administrative a aparatului propriu al comunei Vălişoara şi a activităţii în sine. În primul rând, din cauza lipsei de personal. Din cele 16 posturi prevăzute, instituţia primăriei lucrează acum cu şapte oameni. Unele sunt chiar blocate. Până la finele anului, se pare că vom reuşi să organizăm un concurs pentru postul aferent Biblionet-ului deschis la noi în comună în acest an. Din păcate, de la an la an, chiar trimestrial, personalul primăriei s-a tot redus, motivul principal fiind salariile care lasă de dorit. În acest fel, consider că nu se poate ca la 600 de lei salariu lunar, cât are un funcţionar public, acesta să-şi desfăşoare o activitate şi performantă, dar şi încărcată de sarcini. Sarcini suplimentare, care în mod normal, nu ar trebui să-i revină lui, dar prin plecarea unora, au fost puse în cârca celor rămaşi. Deşi în ultimii ani, s-a vorbit mult de legea salarizării unitare, nu a fost pusă în aplicare nici până acum. Au fost micile creşteri salariale în acest an, dar cu toate acestea, se dovedesc insuficiente” a spus Mircea Rovinar.

…dar sperăm în mai bine”

Pe de altă parte, primarul parcă întrevede şi o oarecare lumină în anul ce vine. „Fiind preşedintele A.CO.R (Asociaţia Comunelor din România) – Filiala Judeţeană Hunedoara, în şedinţa extraordinară din luna octombrie, unul dintre punctele mult discutate de către primarii hunedoreni, şi care va fi adus în atenţia parlamentarilor de Hunedoara, este această salarizare, respectiv acel spor de dispozitiv de 25 la sută, care de trei ani de zile, nu se mai primeşte, deşi în caz de probleme, noi trebuie să fim de veghe în permanenţă. Sunt doar obligaţii, dar foarte puţine reglementări care să vizeze şi angajatul. Cât priveşte noua guvernare, făcând abstracţie de culoarea mea politică, am încredere că lucrurile se vor aşeza la matcă, pentru că altfel, nu se poate să funcţionezi ca administraţie publică. Tot ce se cere unei primării ce păstoreşte 1.000 de locuitori, tot acele lucruri se cer şi uneia cu 50.000 de locuitori. E corect?”, s-a întrebat primarul din Vălişoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare