Comunitate

Comunitatea din Dobra, invitată să marcheze Centenarul Marii Uniri

Magdalena Şerban

Centenarul Marii Uniri se apropie. E chiar foarte aproape, socotind după importanţa şi semnificaţia evenimentului istoric petrecut la 1918, precum şi după actualitatea imperativului de unitate naţională. Unii primari aşteaptă să-l sărbătorească alături de comunitate, iar pentru alţii, 1 Decembrie rămâne doar o simplă zi în calendar. La Dobra, de exemplu, au fost pregătite mai multe manifestări.

„Este primul eveniment de acest gen organizat de către noi, administraţia publică locală. Aflându-ne într-un an atât de important, unic prin simbolistică, e firesc să avem parte de manifestări dedicate. Astfel, în data de 30 noiembrie, ora 12, îi aşteptăm pe toţi cei care îşi doresc să celebreze actul istoric crucial în făurirea poporului român, Marea Unire. Acţiunea noastră va implica un parastas oficiat la monumentul eroilor, situat în centrul comunei. Vom împărţi colaci, vom servi cozonac, se va bea ţuică fiartă, iar copilaşii vor primi dulciuri adecvate vârstei lor. Elevii de la şcoală au pregătit un program artistic din care fac parte cântece şi poezii patriotice şi publicul va putea asculta câteva evocări tematice. Dacă vremea ne va permite, ne vom da mâna într-o horă a Unirii, să celebrăm aşa cum se cuvine momentul zero al istoriei naţionale. Cu atât mai mult cu cât am avut reprezentanţi la Marea Unire de la Alba-Iulia. După cum ştim, anul 2018 a stat şi stă încă sub semnul Centenarului Marii Uniri, o sărbătoare a întregii Românii, care aduce faţă în faţă istoria de acum 100 de ani şi pe cea actuală. Vă invit să ne bucurăm împreună de ceea ce prezentul ne permite: o sărbătoare unică. La mulţi ani, România! La mulţi ani, români patrioţi!”, a spus Ovidiu Pădurean (foto), primarul comunei Dobra.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura