Comunicat de presă al senatorului liberal Carmen Hărău. “Odată suspendată, democraţia revine greu la normal”

Au trecut foarte mulţi ani de când Guvernul României, presat de adoptarea în regim de urgenţă a mai multor acte normative de care România avea nevoie pentru alinierea la acquis-ul comunitar şi pentru a încheia negocierile de aderare la Uniunea Europeană, a uzitat în exces de emiterea ordonanţelor de urgenţă.

În perioada Guvernului Năstase, 2001-2004, s-au adoptat nu mai puţin de 664 de ordonanţe de urgenţă şi 350 de ordonanţe simple. Astfel, în total, peste o mie de acte normative cu putere de lege au fost adoptate în numai 4 ani. Am înţeles cu toţii că este o situaţie de excepţie şi că aderarea României la Uniunea Europeană este mai importantă decât suspendarea parţială a separaţiei puterilor în stat. Aşa s-a ajuns ca vreme de patru ani, Parlamentul să fie aproape suspendat în competenţa sa principală, aceea de a elabora şi adopta legi.
Negocierile s-au încheiat în decembrie 2004, aderarea a venit şi ea, de la 1 ianuarie 2007, însă noi nu am mai aşezat niciodată Parlamentul în poziţia sa constituţională, aceea de principal organ legiuitor. Nici unul dintre guvernele care au urmat după anul 2004, indiferent de cine a fost condus, nu a mai fost interesat să abandoneze politica nocivă a adoptării, fără niciun fel justificare a urgenţei, fără nici un fel de consultare sau dezbatere publică, a unor ordonanţe, care mai de care mai bizare şi mai nocive. După o documentare puţin laborioasă, se poate constata că media numărului de ordonanţe, simple sau de urgenţă, a fost constant de peste 150 în fiecare an, iar numărul de legi iniţiate şi adoptate de Parlament, a fost constant mai mic decât cel al ordonanţelor. Aşadar Guvernul din organ executiv, a prins putere legislativă superioară Parlamentului, Parlamentul a fost mutat de facto cel mult la Guvern, fiind obligat să execute ce decide Guvernul, iar, uneori, este obligat să stea pe tuşa politicii.
Se aud constant angajamente, din partea liderilor de partide, că ei vor face tot posibilul să se revină la normalitatea prevăzută de Constituţia României. Preşedinţi ai Camerelor Parlamentului precum domnul Mircea Geoană, domnul Valeriu Zgonea, domnul Călin Popescu-Tăriceanu şi chiar şi domnul Liviu Dragnea au vorbit frumos despre cum vor aduce Parlamentul la rolul său iniţial, de organ reprezentativ suprem şi unică autoritate legiuitoare. Este uşor de constatat că nimic nu s-a schimbat. Dacă analizezi ordinea de zi a plenului Senatului, constaţi că cea mai mare parte a proiectelor de acte normative cu rapoarte de adoptare sunt, în fapt, proiecte pentru adoptarea ordonanţelor de urgenţă. Foarte puţine astfel de ordonanţe au suferit modificări prin amendamente, căci marea lor majoritate a trecut în forma Guvernului. Singurul rol al majorităţii parlamentare a fost acela de a vota orbeşte actele normative impuse de Guvern. Pe de altă parte, proiectele iniţiate de parlamentari sunt, în marea lor majoritate respinse, nu pentru că parlamentarii puterii nu ar vrea să le adopte, ci pentru că punctul de vedere al Guvernului este negativ! Aşadar, pe lângă faptul că legiferează direct, Guvernul cenzurează Parlamentul în principala sa prerogativă, cea legislativă!
Cine urmăreşte şedinţele de guvern constată că nu este şedinţă de guvern în care să nu se aprobe minimum două-trei ordonanţe de urgenţă, deşi, prim-ministrul nu va şti să vă răspundă care a fost urgenţa. Aşadar, putem specula că Guvernul fie nu are încredere în majoritatea parlamentară, fie desconsideră total relaţia cu Parlamentul, care ar trebui să fie una loială.
Mai mult decât atât: actele normative emise de Parlament pot fi supuse controlului de constituţionalitate, înainte ca acestea să fie promulgate şi să producă efecte. În schimb, printr-o relaţie instituţională total nefirească, miile de acte normative emise de Guvern, indiferent dacă încalcă sau nu legea fundamentală, produc efecte de la publicarea în Monitorul oficial, iar contestarea unor eventuale încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale nu o poate face decât o instituţie care s-a dovedit că poate fi acaparată politic – Avocatul Poporului.
În aceste condiţii, dacă nu există voinţa şi maturitatea politică prin care instituţiile fundamentale să fie reaşezate în locul în care le-a aşezat Constituţia, şi se va menţine anomalia ca Guvernul să facă legi, iar Parlamentul să fie supus Guvernului, să nu ne facem iluzii că trăim într-o democraţie funcţională! Tot ce mai lipseşte ca dezastrul să fie total este punerea sub control politic a justiţiei!
Eleonora-Carmen Hărău, senator PNL de Hunedoara