Comunicat de presă al Prefecturii Hunedoara

Considerăm că acuzaţiile aduse Instituţiei Prefectului-Judeţul Hunedoara, transmise printr-un comunicat al conducerii Consiliului Judeţean Hunedoara, sunt nereale, lipsite de temei şi, mai ales, total nepotrivite într-o perioadă complicată din punct de vedere sanitar.
Încă de la declararea oficială a pandemiei şi apariţia primelor cazuri de COVID 19 în judeţul Hunedoara, Instituţia Prefectului, prin pre­fectul aflat atunci în funcţie, Vasilică Potecă, a luat măsurile potrivite în contextul epi­de­miologic din acele zile.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, unitate me­dicală la care se face referire în co­mu­ni­cat, a fost administrat de Consiliul Judeţean Hu­nedoara până la declararea Stării de Urgenţă iar conducerea de atunci a fost asi­gu­rată de persoane nominalizate de forul ju­deţean.
După o analiză efectuată împreună cu me­dicii şi administraţia, fostul prefect al jude­ţu­lui, Vasilică Potecă, a constatat că, de mai mult timp, existau numeroase probleme atât în activitatea medicală cât şi în cea adminis­tra­tivă: colectiv medical divizat, aparatură şi tehnică medicală nefuncţională, stocuri in­suficiente de hrană pentru bolnavi, inexis­tenţa unor circuite care să asigure protecţia pa­cienţilor şi a cadrelor medicale precum şi o lipsă totală de soluţii ale conducerii pentru adap­tarea la noile condiţii.
Toate acestea au fost eliminate prin de­ciziile luate de fostul prefect, ca reprezentant al gu­ver­nului în judeţul Hunedoara, inclusiv prin solici­tarea ulterioară de a fi instalată o con­ducere militară la S.J.U.
Practic, Instituţia Prefectului a dezorganizat haosul administrativ existent la cel mai important spital din judeţ.
De asemenea, după declararea S.J.U. Deva -„Spital COVID”, chiar cu problemele inerente create celorlalţi pacienţi, situaţia se stabilizase din punct de vedere medical: de pe poziţia a 2-a pe care se clasase, la nivel de ţară, ca număr de îmbolnăviri, judeţul Hu­ne­doara ajunsese pe locul 24, după aplicarea măsurilor luate de Instituţia Prefectului.
Mai mult, în perioada Stării de Urgenţă, Ins­ti­tuţia Prefectului, prin fostul prefect a solicitat şi obţinut de la Guvernul României, materiale medicale şi de protecţie sanitară precum, fonduri pentru achiziţiile de urgenţă precum şi sumele necesare finalizării unor investiţii în secţiile medicale.
Implicarea instituţiei noastre în rezolvarea problemelor de la Spitalul Judeţean de Ur­genţă Deva a fost sprijinită şi apreciată de echi­pa de medici militari care a asigurat ma­nagementul în acea perioadă de 30 de zile.
Aşadar, considerăm nereale şi rău inten­ţio­nate acuzaţiile aduse Instituţiei Prefectului Ju­deţul Hunedoara prin comunicatul dat pu­bli­ci­tăţii în data de 9 noiembrie.
Aşteptăm de la conducerea Consiliului Ju­de­ţean Hunedoara, în calitate de adminis­tra­tor al Spitalului Judeţean de Urgenţă, să ia mă­suri pentru funcţionarea în bune condiţii a spi­talului şi pentru ca personalul medical şi auxi­liar să-şi poată desfăşura activitatea în cele mai bune condiţii, toate acestea pentru ca pa­cienţii să beneficieze de servicii me­dicale de cea mai bună calitate.

Biroul de presă al Instituţiei
Prefectului – Judeţul Hunedoara

One thought on “Comunicat de presă al Prefecturii Hunedoara

  • 11 noiembrie 2020 la 0:07
    Permalink

    Vedem cum cetățeni români nevinovați se adresează ***ții Europene a Drepturilor Omului și câștigă procese împotriva Guvernului Român condamnând pe infracțiunile de tortură , proces necorect , violare de domiciliul , răpire de lângă familie , nu un recurs corect , arătând că , în România polițiștii torturează oameni , procurorii acuză pe nedrept prin fabricare de dosare cu martori mincinoși și judecători care condamnă și arestează pe nedrept cetățeni nevinovați .

    Voi de acești torționari nu vorbiți , de acești interlopi cu legitimație de la stat nu-i considerați infractori penali , despre ei , educația voastră nu spune fără penali în funcții . De ce acceptați acești teroriști români legitimați de stat care distrug destine umane în această viață , pe funcție publică la stat ?

    Articolul 267 din Noul Cod Penal ne spune clar , trebuie condamnați infractorii legitimați de stat .

    Iubiți Libertatea , Dreptatea și Adevărul fără Minciună prin Credință vom Învinge . F .*. P .*. V .*.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare