ActualitateFlash

Comunicat de presă al deputatului PSD Laurenţiu Nistor: Guvernul Orban a luat banii persoanelor cu dizabilităţi

Incredibil, dar din păcate, adevărat: Guvernul Orban a reuşit „performanţa” de a anula facilităţile fiscale ale persoanelor cu dizabilităţi în perioada stării de urgenţă.
Astfel, Guvernul PNL a emis, în martie, o Ordonanţă de Urgenţă (30/2020) care prevedea că indemnizaţia de şomaj tehnic se plăteşte prin derogare de la Codul Fiscal. Acest lucru a făcut ca şi persoanele cu dizabilităţi să plătească impozit pe venit de 10 la sută, deşi Codul Fiscal le scutea.
Persoanele cu dizabilităţi au ajuns „victime colaterale” şi acuză statul că a luat mai multe măsuri care le afectează negativ direct şi indirect, atât în timpul stării de urgenţă, cât şi înainte. Informaţia a fost confirmată de Andreia Moraru, preşedinta Federaţiei Dizabnet, pentru cotidianul Libertatea.
I-am mai întrebat o dată pe liberali care sunt motivele pentru care îi urăsc pe români, dar această ultimă ştire m-a lăsat fără cuvinte. Cam cât de cinic să fii să iei din veniturile persoanelor cu dizabilităţi, şi aşa afectate în această perioadă de lipsa de acces în spitale sau centre de tratament?
Potrivit datelor Ministerului Muncii, în România numărul total de persoane cu dizabilităţi este de 846.354. Şi tot atâtea familii afectate de măsurile acestui „GuvernVID”. Oamenii să judece dacă aceşti „politicieni PNL” ştiu ce fac şi ce măsuri să ia, oamenii să decidă dacă aceasta este România normală.
Mai mult decât atât, „GuvernulVID” a lăsat fără bani şi serviciile sociale. Astfel, de la 1 iunie, Consiliile Judeţene nu mai au fondurile necesare pentru salariile personalului din centrele de asistenţă socială. În acest sens, rectificarea bugetară din aprilie nu a alocat suficienţi bani şi pentru serviciile sociale.
Dar ce să ne aşteptăm de la un premier care consideră alocaţiile copiilor „pomeni”? Acelaşi „GuvernVID” care a amendat neconstituţional românii pe perioada stării de urgenţă – pentru că ştim cu toţii că la momentul în care Curtea Constituţională a declarat amenzile ca fiind neconstituţionale, în România se amendase deja de trei ori mai mult decât testaseră. Chiar nu vă este ruşine?
Oare acest Guvern ştie să facă vreun lucru bun? Să recapitulăm: au pus persoanele cu dizabilităţi să plătească impozite de la care erau deja scutite, nu au alocat bani pentru susţinerea serviciilor sociale, nu vor să deconteze sumele cheltuite de primării în perioada pandemiei cu COVID-19 şi au aplicat cele mai mari amenzi NECONSTITUŢIONALE din istoria României şi din Europa în perioada stării de urgenţă.
Oare nu vă este ruşine să mai ieşiţi în faţa oamenilor? Văd că nu, din moment ce premierul României bea bere la terasă, în timp ce România se prăbuşeşte, şomajul creşte, împrumuturile curg.

deputat Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Hunedoara

2 comentarii la „Comunicat de presă al deputatului PSD Laurenţiu Nistor: Guvernul Orban a luat banii persoanelor cu dizabilităţi

  • Nenea,lasa declaratiile de presa si mobilizati-va sa anulati ordonanta prin vot in parlament! Daca e din martie,de ce nu ati respins-o pana acum,daca e asa cum spui ?!

  • Cât timp torționarii mâncă din banii statului , atunci se numește un stat educat în știința torturii . Prin știința complicității vă urcați azi cu picioarele pe victimele torționarilor . Nu mai strigați că voi vreți dreptate că, nu vă caracterizează ,aveți onoare în fața gunoiului și respect în fața canalizării . Fiți educați și luptați pentru reabilitarea victimelor torturii pentru a avea un trai decent și demnitate în societate azi 2020 .*.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura