ActualitateFlash

Comunicat de presă al deputatului PSD Laurenţiu Nistor. Doamna Carmen Hărău, administraţia publică nu este firma dumneavoastră de salubrizare

Doamnei Carmen Hărău i se pare ”greu dar foarte onorant” să lupte acum ”pe frontul anti-PSD!”.

Ştim, doamna Hărău, vouă vi s-a părut greu în Opoziţie, când zbieraţi că se duce România de râpă, în timp ce forurile europene ne felicitau pentru creştere economică. Acum, vi se pare greu şi la Putere, pentru că de mai bine de două săptămâni nu faceţi decât să vă tânguiţi şi să alarmaţi românii.
Cum este bine pentru dumneavoastră, stimată doamnă? A fost bine timp de 12 ani, cât aţi fost membru PSD, între anii 2000 şi 2012, să vă aducem aminte în caz că aţi uitat? Dar nu e de mirare că aţi uitat, aşa fac toţi traseiştii politici.
Din fericire, s-a şi văzut câtă încredere au hunedorenii în traseistul politic Carmen Eleonora Hărău la votul din 2016, când n-aţi fost capabilă să obţineţi mai mult de 3.853 de voturi. Aţi reuşit o mare performanţă – sunteţi primul om politic hunedorean care reuşeşte să cadă de la 18.344 de voturi în 2012 (72%) la doar 3.853 de voturi (sub 17%) patru ani mai târziu.
Vi se pare onorant, stimată doamnă, ca partidul dumneavoastră mai nou – PNL – să scrie în comunicate de presă că îi îndeamnă pe români la război, practic la ură şi dezbinare? Putem înţelege că, de fapt, PNL şi Carmen Hărău luptă împotriva fiecărui român, nu poţi avea o funcţie de reprezentare publică cu mesaje de dezbinare, oamenii ne-au ales să facem treabă, nu să îi împărţim în buni şi răi după bunul plac.
Cu siguranţă faceţi acest lucru, inventând războaie român contra român, ca să distrageţi atenţia de pe adevăratele probleme cu care se confruntă românii de când aţi venit la guvernare – nesiguranţa zilei de mâine, teama de disponibilizări, creşterea cursului euro, situaţii pe care le cunoaştem destul de bine din guvernările de dreapta.
Cât despre afirmaţia – ”anul viitor avem dificila sarcină de a curăţa administraţiile publice locale de acei aleşi locali” ai PSD avem câteva sfaturi pentru dumneavoastră.
În primul rând, citiţi legea funcţionarilor publici, legea electorală şi Constituţia României. Mai pe înţelesul dumneavoastră, un ales local are voturile oamenilor, oamenii au decis ca el să ocupe acea funcţie. Ştim, nu vă place cum aleg oamenii, aveţi ceva cu românii, îi vreţi în război, dar totuşi, legea trebuie respectată.
Şi ar mai fi ceva – nu confundaţi activitatea administraţiei publice cu firma de salubritate pe care o aveţi. Nu veniţi în administraţia publică sau la guvernare să ”faceţi curăţenie” şi să băgaţi milioane de euro în buzunare. Sau, de fapt, de asta aţi venit, pentru că iată – ”gura păcătosului adevăr grăieşte”.
Acum, în prag de Sărbători, când toţi ar trebui să fim mai buni şi să iertăm, să avem grijă de aproapele nostru, dumneavoastră sunteţi plină de mesaje veninoase şi de ură.
Deputat Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura