Comunicat de presă al deputatului PSD Laurențiu Nistor: 500 de milioane de euro pentru 1000 de grădinițe cu profil sportiv

7 februarie 2019 | 4 Comentarii | Publicat in: Politica si administratie

 

Guvernul a stabilit, printr-un Memorandum, schema de minimis privind Programul “gROwth – investim în copii, investim în viitor”, prin care va susține construirea, amenajarea și dotarea a 1000 de grădinițe cu profil sportiv.

Schema de ajutor are un buget total de 500 de milioane de euro şi se derulează până la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea de prelungire în raport cu reglementările europene.

Cum se derulează ”Programul “gROwth – investim în copii, investim în viitor”?

Finanțarea va începe în acest an și va fi inclusă în bugetul pentru 2019. Sprijinul va consta, în principal, în ajutor de minimis de până la 500.000 euro din cheltuielile eligibile, pentru construcţia şi/sau înfiinţarea, amenajarea şi dotarea grădiniţelor cu profil sportiv. Acest ajutor va fi plătit investitorului după terminarea lucrărilor şi obţinerea autorizaţiei de funcţionare provizorie de la Ministerul Educaţiei Naţionale.

De asemenea, sprijinul implică și o garanţie acordată de stat de maxim 50% din valoarea creditului contractat de investitor, cu condiţia ca aceste credite să finanţeze exclusiv cheltuieli eligibile aferente proiectului.

Cine poate accesa schema de ajutor?

Schema de ajutor de stat se adresează persoanelor juridice de drept privat, inclusiv organizaţii neguvernamentale, asociaţii, fundaţii, federaţii și cluburi sportive.

Ce condiții trebuie respectate?

Beneficiarii ajutorului de stat au o serie de obligaţii, în calitate de întreprinderi cărora le-a fost încredințat serviciul public. Astfel, trebuie să asigure locuri gratuite pentru o perioadă de 4 ani de la obţinerea autorizaţiei de funcţionare pentru construcţia de grădiniţe cu profil sportiv, într-o cotă procentuală de:

  • cel puţin 8% din numărul total de preşcolari înmatriculaţi, în cazul celor care au primit ajutor pentru construcţia de grădiniţe cu profil sportiv.
  • cel puţin 4% din numărul total de preşcolari înmatriculaţi, în cazul celor care au primit ajutor pentru înfiinţarea, amenajarea şi dotarea grădiniţelor cu profil sportiv.

Gratuităţile vor fi acordate pentru copiii cu familii care au un venit salarial pe persoană sub salariul minim brut, la momentul depunerii cererii de înscriere. Copiii cu dizabilităţi vor avea prioritate la înscrierea pe locurile gratuite.

De asemenea, beneficiarii schemei de ajutor trebuie să faciliteze accesul copiilor la aceste gradinițe prin stabilirea unor tarife mai reduse, corelate cu costul standard pentru fiecare preşcolar stabilit prin legislație și, totodată, să asigure un program prelungit de activitate zilnică, precum şi funcţionarea gradinițelor pe tot parcursul anului calendaristic, inclusiv pe perioada vacanţelor.

Beneficiarii acestei scheme de ajutor au obligația să mențină activitatea în grădiniţele cu profil sportiv cel puţin 10 ani de la obţinerea autorizaţiei de funcţionare.

Deputat Laurențiu Nistor, președintele Organizației Județene a PSD Hunedoara

 

 

 

 

Loading...

Comentarii (4)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Valea Jiului spune:

    Valea Jiului a votat tot timpul 28 ani cu PSD la presedentiale , parlamentare , europarlamentare , locale , … Vrem asfaltarea in acest an a drumului DN 7A (Cheile Jietului) ca isi rup masinile cetateni Vaii Jiului pentru a merge la Voineasa si pe Transalpina sau sarbatoarea la Manastirea de la Groapa Seaca , drumul spre Herculane , Domeniul Schiabil Parang , … Vrem fapte nu vorbe sau motive de amanare de la an la an ! Domnule Laurentiu Nistor presedinte PSD pe judetul Hunedoara , Deva nu a votat cu PSD !

  2. Nistor spune:

    Ai votat 28 de ai cu PSD-ul!
    Ai primit ce ai meritat..nimic! Pentru ca esti prost!
    I-a nu mai vota smecherii astia…
    Daca dupa 28 de ani nu ai invatat nimic, desi te-au fraierit mai bine de un sfert de secol, bai Valea jiului inseamna ca esti de o prostie PIRAMIDALA!

  3. PSD spune:

    Votati PSD o sa fac gradinite in cosmos cu 500 mil de euro? Asa.minciuni cum.drac sa.le credeti… 39 de abi de la revolutie si nu avem.1000 de km.de autostrada si daca i intrebi dc dau vine pe oricine si orice numai pe.ei nu…gunoaie…

  4. Devean spune:

    Da la pensiile specialilor mai dati ceva?
    Golanilor!

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 8.02.2019

Ovidiu Dănuţ Drîngă, locuitor din Haţeg Pentru că, după ce a ucis în mod bestial, în bătaie, două surori, femei...

Bulina albă, 8.02.2019

Plutonier adjutant Valentin Szabo, de la Postul de Jandarmi Montan Parâng Pentru că a cucerit locul I la tradiţionala competiţie...

Gura lumii, 8.02.2019

Vorbesc gurile rele că un sondaj făcut într-un municipiu din judeţ a dat peste cap toate calculele săgetaţilor, care se...

Închide