Politica si administratie

COMUNICAT DE PRESĂ

Comisia pentru politica economică, reformă şi privatizare a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, în şedinţa de marţi, 3 martie, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare din cadrul operatorilor economici pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive în perioada 2019-2024.

Prin această Ordonanţă se aprobă, continuarea, până în anul 2024, a eforturilor începute de către Guvernele PSD Ponta-Grindeanu-Tudose, de atenuare a consecinţelor negative asupra persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, efectuate în baza planurilor de disponibilizare din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A., respectiv Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului S.A. pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive.
După cum se ştie, Guvernul Convenţiei Democrate, condus de Victor Ciorbea, este cel care, din considerente economice, a luat decizia concedierilor colective, mineritul fiind considerat prea costisitor. Cu bani de la Banca Mondială, care să compenseze pierderea locului de muncă, minerii din Valea Jiului au fost invitaţi să se înscrie de bună voie în programul de disponibilizare.
Actuala Ordonanţă de urgenţă reglementează continuarea acordării venitului lunar de completare, ca măsură de protecţie socială de care beneficiază persoanele disponibilizate. Astfel, în perioada 2015-2018, prin hotărâri de guvern succesive, s-a aprobat alocarea unor sume din Bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru plata venitului lunar de completare pentru persoanele disponibilizate de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A., respectiv de la Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. Aceste hotărâri de guvern au avut ca temei legal OUG 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare, cu modificările şi completările ulterioare.
Având în vedere asigurarea unui tratament egal pentru persoanele ce urmează a fi disponibilizate de la aceste două societăţi, se impunea continuarea asigurării unor sume de la bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru perioada 2019-2024, având în vedere şi faptul că acestea nu sunt incluse în ajutorul de stat autorizat în cadrul programului de închideri a minelor de huilă, convenit cu instituţiile europene.
Pentru actualul Guvern, mineritul nu înseamnă decât o problemă care trebuie finalizată cât mai curând, închiderile de mine fiind lăsate în seama unor foşti contabili de cooperativă de lucru la domiciliu “Arta Aplicată”, care sunt mai degrabă preocupaţi de sponsorizarea liderului PNL şi cumpărarea, astfel, de poziţii politice de familie. Proaspăt numită Secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, mama unuia dintre consilierii de stat ai primului ministru demis, Ludovic Orban, Daniela Nicolescu, noua stea liberală care va conduce închiderile de mine, nu cunoaşte nici măcar amplasarea geografică a Văii Jiului şi nici denumirea oficială a instituţiei în al cărui Consiliu de Administraţie a fost numită. Vai de Valea Jiului, cu astfel de lideri de carton, mânaţi doar de interesele pecuniare ale unui post bine plătit!
Deputat Laurenţiu Nistor,, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara

One thought on “COMUNICAT DE PRESĂ

  • sa nu uitati sa ii mai ajutati pe cei carora le ati dat pensii speciale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura