Actualitate

Comuna Turdaş, sub zodia autostrăzii

Magdalena Şerban

După ani întregi, în care hunedorenii au aşteptat semnale de începere a construcţiei autostrăzii ce ţine de coridorul IV Paneuropean, iată că, în sfârşit, lucrurile intră în normalitate, zilele trecute dându-se startul la lucrări.  Astfel, tronsonul de autostradă Deva-Orăştie (32,5 km lungime) va fi împărţit pe două secţiuni: Simeria-Orăştie, cu finalizare în august 2012 şi Deva – Simeria, pentru care termenul este februarie 2013.
 

„Oamenii ţin la pământ”
Un punct important al autostrăzii îl reprezintă comuna Turdaş.  Un nume parcă predestinat, ţinând cont că  are semnificaţia de „trecătoare întărită“. Pe aici, cu ceva timp în urmă, se făcea trecerea peste râul Mureş, de la Turdaş la Bobâlna, cu ajutorul brodinei, un pod plutitor. Iată că acum, în România anului 2011, Turdaşul rămâne o trecătoare, dar una de asfalt şi viteză. Cât despre părerile de bine ale localnicilor, acestea sunt justificate, unii primind bani din exproprieri. Însă, acum, când a venit timpul lucrărilor, oamenii s-au gândit de două ori la pământul lor şi nu l-au mai dat cu una, cu două. Se spune că românul este strâns legat de glie, iar pământul, uneori, nu are preţ. Aşa se face că nu toată lumea a ales fie să-şi închirieze pământul firmei executante a lucrărilor la autostradă pentru a fi excavat, fie să şi-l înstrăineze, efectiv. Pentru că pământul din această zonă e numai bun pentru agricultură.

N-aveau acte juridice, dar problemele s-au rezolvat
„S-a oferit câte 5.000 de lei/hectar de pământ excavat şi câte 15.000 de lei/ha pe pământul vândut. În ceea ce priveşte preţul terenului expropriat, acesta a fost de 4 euro/mp şi 6 euro/mp acolo unde au existat corecturi, din pricină că s-au greşit calculele. La noi, oamenii se cunosc de-o viaţă, aşa că au mai vândut pământ între ei, cu hârtie de mână, nu prin notar, care costă destul de mult pentru posibilităţile lor. Atunci când au venit avocaţii să dea titlurile de expropriere, au realizat că actul făcut de mână nu are valoare juridică, deci din punct de vedere legal, pământul nu a fost niciodată vândut. Oamenii au fost însă de bună-credinţă şi au recunoscut că nu ei sunt cei care trebuie să-şi ia banii în urma exproprierii. La sat, toată lumea se cunoaşte cu toată lumea, iar bunul-simţ ţine loc de lege, de multe ori”, spune primarul comunei Turdaş, Aurel Lup (foto).
Comuna Turdaş are patru sate şi aproximativ 2.000 de locuitori. Din cele 3.200 de  ha cât reprezintă suprafaţa întregii comune, 77,8 ha au fost expropriate (550 de parcele), care aparţineau a peste 500 de familii. Familii care au luat pentru terenul dat, bani destui de frumoşi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura