Complexul Energetic Hunedoara are datorii de 5 miliarde de lei!

9 ianuarie 2020 | 2 Comentarii | Publicat in: Flash, Politica si administratie

Adriana Năstase

Ieri, într-o conferinţă de presă, administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Emil Gros, a declarat că datoriile societăţii sunt de aproximativ 5 miliarde de lei, în condiţiile în care nu au fost depuse încă toate declaraţiile de creanţă impuse de procedura de insolvenţă.

Peste 400 de creditori
Administratorul judiciar susţine că sunt peste 400 de creditori care au fost notificaţi să-şi depună declaraţiile de creanţă, termenul limită pentru depunerea acestora fiind 30 ianuarie. Cei mai mari creditori sunt ANAF şi Administraţia Fondului de Mediu. „Avem peste 400 de creditori care au fost notificaţi să-şi depună declaraţiile de creanţă. Acestea urmează să fie verificate şi până pe 19 februarie trebuie să întocmim tabelul preliminar cu creanţele declarate, iar prima adunare a creditorilor o avem pe data de 25 februarie“, a declarat Emil Gros.

Sprijină verificările Corpului de control
În paralel, Corpul de control al ministrului Economiei, a început o acţiune de verificare la CEH. Urmează să fie întocmit raportul despre cauzele care au dus CEH în procedură de insolvenţă, documentul trebuind să fie finalizat până pe 3 februarie. ”Se verifică desfăşurarea activităţii la CEH, contracte, achiziţii, tot ce a însemnat partea economică. De asemenea, se analizează rezultatele economice pentru ultima perioadă, se verifică modalitatea de angajare şi de promovare din ultima perioadă. Este bine să aflăm lucrurile acestea, este bine că se desfăşoară acest control, pentru că este normal şi firesc ca toată lumea să ştie ce a fost înainte în societate”, susţine Cristian Roşu, administrator special al CEH. Administratorul judiciar al CEH afirmă şi el că verificarea pornită de la minister este una de bun augur.”Noi le oferim tot sprijinul. Dacă nu era controlul dispus de domnul ministru, chiar am discutat cu domnul administrator special, în luna decembrie, să solicităm chiar noi la deschiderea procedurii, că aşa mi se pare normal”, a afirmat Emil Gros, administrator judiciar al CEH.

Apel împotriva intrării în insolvenţă
Pe de altă parte, patru dintre creditorii CEH au declarat apel împotriva procedurii de intrare în insolvenţă a societăţii, dosarul, care nu are încă un termen, urmând să fie judecat de Curtea de Apel Alba Iulia.
CEH se află în procedură de insolvenţă după ce instanţa Tribunalului Hunedoara a admis, pe 14 noiembrie 2019, cererea formulată în acest sens de către 20 de creditori ai companiei, între aceştia numărându-se Direcţia Generală a Administrare a Marilor Contribuabili şi Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului.

Loading...

Comentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. florin spune:

    mai nimica, ce e un miliard de euro

  2. MITSUBISHI ZERO spune:

    LACĂT !!!!!!!

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Primarul Hunedoarei susţine că administraţia judeţeană nu a ştiut să gestioneze situaţia câinilor vagabonzi. Şi-a înfiinţat serviciul municipal pentru gestionarea maidanezilor

După ce Camera de Conturi Hunedoara a decis că finanţarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Serviciul Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor...

O veste bună de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: Extrasul de plan cadastral se poate obţine online!

Extrasul de plan cadastral poate fi obţinut online de către notari sau persoanele interesate, fără plata unui tarif de urgenţă,...

Bulina neagră, 10.01.2020

Ovidiu Cionca, bărbat de 29 de ani, din Deva Pentru că este cercetat în stare de arest preventiv pentru comiterea...

Închide