Politica si administratie

Comisarul european, motiv de ceartã în Coaliţie

05-winkler

Nicolle Ebner

Referitor la noul motiv de luptă apărut între partidele aflate la guvernare, europarlamentarul Iuliu Winkler (foto) este de părere că guvernul va trebui să ajungă la un acord intern cu privire la poziţia de comisar european pe care România o vizează, iar în paralel, să se consulte cu privire la acest subiect şi cu opoziţia, respectiv UDMR şi PNL.

Directorii, la fel de importanţi
 „Avem nevoie de o decizie a guvernului luată în consens cu partidele parlamentare şi să fie foarte clar, nu se poate negocia o funcţie, fără ca de ea să fie ataşată şi persoana viitorului candidat. Este o decizie care are o componentă profesională, puternică dar şi politică”, a arătat deputatul european, care a precizat că, în Comisia Europeană, sunt extrem de importante şi posturile de directori. „Trebuie înţeles că un director general într-o direcţie generală a Comisiei Europene este uneori, mai puternic decât un ministru de resort din multe state membre al UE. Dacă vom obţine consensul de care vorbeam, cu siguranţă vom putea, în marja discuţiilor, să punem şi problema poziţiilor de directori, pe care noi puteam să le fi obţinut din momentul aderării României la UE, dar momentele de negociere nu ne-au fost niciodată favorabile”, a subliniat europarlamentarul hunedorean.

Contradicţia din marea coaliţie
Iuliu Winkler a mai atras atenţia că în cadrul discuţiilor şi negocierilor ce vor urma, România este percepută ca fiind într-o uşoară contradicţie cauzată de guvernul de mare coaliţie, format dintr-un partid de dreapta şi unul de stânga. „Avem un preşedinte al statului care provine din familia populară, avem un guvern condus de un prim-ministru din familia populară, dar avem un guvern de mare coaliţie, în care stânga şi dreapta îşi împart portofoliile şi răspunderea”, a mai spus parlamentarul european.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura