Sport

Colecţie de medalii la „Cupa Iaşului”

11 x 1 aerobicCiprian Marinuţ

Reprezentanţii clubului CNS „Cetate” Deva au cucerit cinci medalii la a V-a ediţie a tradiţionalului Concurs Naţional de Gimnastică Aerobică „Cupa Iaşului”. Întrecerea a reunit la start aproape 200 de sportivi de la cele mai importante cluburi din ţară, precum şi componenţii loturilor naţionale de juniori şi seniori ai României.

Start reuşit
Competiţia de la Iaşi marchează debutul sezonului concursurilor de toamnă, iar rezultatele bune ale celor de la CNS „Cetate” demonstrează că în puţinele zile de pregătire de la reluarea activităţii s-a muncit la intensitate maximă. Cele mai bune rezultate pentru clubul din municipiul reşedinţă de judeţ le-au obţinut seniorul Marian Brotei, medaliat cu argint în proba individuală, şi grupul de la categoria I format din Andreea Rotăriţa, Flavia Şentea, Adelina Munteanu, Maria Horescu şi Viorica Gopşa, clasat pe locul secund după Lotul Naţional de Juniori. Celelalte trei medalii au fost de bronz şi au fost cucerite de: Roberta Dăncescu (seniori, individual feminin), Mihai Popa (categoria I, individual masculin) şi grupul de la categoria a III-a format din Daria Mihaiu, Mirela Frâncu, Miruna Litoiu, Raluca Bocşer şi Claudia Barna. Trei dintre medaliatele cu bronz la grup (Daria Mihaiu, Mirela Frâncu, Miruna Litoiu) au fost aproape de podium şi în proba de trio, însă s-au clasat doar pe locul patru. În plus, la categoria seniori, în proba individual masculin, Iulian Perşe s-a situat pe locul cinci.
Întrecerea a reunit gimnaşti de la Farul Constanţa, UNEFS Bucureşti, CSS 1 Constanţa, Triumf Bucureşti, CSM Arad, CNS Cetate Deva, Gimnis Iaşi, semn că gimnastica aerobică are tot mai numeroşi adepţi.

Repetiţie pentru competiţiile de top
Pentru sportivii secţiei de aerobic de la CNS „Cetate” Deva,  cele mai importante competiţii ale toamnei vor fi Campionatele Naţionale, programate la Constanţa în perioada 18 – 19 octombrie, şi Campionatele Europene, care vor avea loc la începutul lunii noiembrie în Portugalia. La gimnastică artistică, sportivele clubului din Deva şi cele care sunt componente ale Lotului Naţional al României de la CNS „Cetate” au în program participarea la Cupa DKMT (juniori, Timişoara, 9-10 octombrie), Trofeul Novara: Italia, România, Spania, Belgia (feminin, Italia, 10-11 octombrie şi Campionatul Mondial care va avea loc în perioada 23 octombrie – 1 noiembrie, la Glasgow, în Scoţia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura