CNS Cetate numără din cinci în cinci

Trupa din reşedinţa judeţului a obţinut a doua victorie consecutivă cu 5-0, învingând pe teren propriu gruparea care reprezintă Centrul Naţional de Pregătire Timişoara. Pentru alb-albaştri a fost un util meci de antrenament, având în vedere că la finalul campionatului, punctele obţinute din această victorie i se vor şterge.

Două goluri în debut şi relaxare în continuare
Fără Robert Cristian, Lupu, Firan şi Apostol, cu toţii suspendaţi, alb-albaştrii au început în forţă şi au marcat de două ori în primele patru minute. Mai întâi, Romică David a ratat singur cu portarul, acelaşi jucător reuşind însă să deschidă scorul, cu un şut din vole de la 14 metri, după pasa lui Bărculeţ. Vârful devean a trecut apoi în rolul pasatorului şi l-a găsit în partea dreaptă a careului pe Leucian iar acesta a înscris cu un şut la colţul scurt, marcând totodată primul său gol din acest sezon. Bărculeţ a fost şi el aproape de gol, dar Dobre a salvat în extremis şutul de la 14 metri, urmând apoi o perioadă de acalmie în jocul gazdelor. Linişte ce a permis şi oaspeţilor să atace, ratând trei bune ocazii prin Chera şi Trip, de două ori.

Cu fundaşii în rol de marcatori
Gazdele au debutat în partea secundă cu o nouă ocazie, dar Mintaş a reluat pe lângă poartă cu capul mingea trimisă din corner de Doboş iar la cealaltă poartă, Chera l-a pus din nou la încercare pe Baumann, dar portarul devean a reţinut. Cel care a „spart gheaţa” în această repriză a fost Andrei Şoit, aflat şi el la prima reuşită din sezon, fundaşul devean marcând de la opt metri după pasa lui Romică David. Şi dacă a înscris Şoit, a făcut-o şi celălalt fundaş central, Mintaş, cu un şut de la 23 de metri la colţul lung. Tabela a închis-o Tecsi, cu o execuţie frumoasă, din afara careului, peste portarul Dobre, atacantul devean marcându-şi revenirea după accidentare cu gol.
CNS CETATE DEVA 5 (2)
Baumann – Kelemen, Şoit, Mintaş, Doboş (cpt.) – Boldea, Moţ (80 Coteţ) – Leucian (46 Staicu), A. Dan (55 Tecsi), Bărculeţ (55 Ionică) – R. David. Antrenor: Sorin Cornea
CNP TIMIŞOARA 0
Dobre – Kovari, Ţiereanu (cpt), Goţa (75 Neaga), Popa (75 Stoianovici) – Jurj, Casian (75 Coroiu), Lazăr (46 Burghele) – Şimăndan, Trip, Chera. Antrenor: Cristian Petcu
Arbitrii: Adina Popescu – Ciprian Fiter, Rareş Lakatos (toţi din Satu Mare)
Au marcat: R. David (3), Leucian (4), Şoit (66), Mintaş (83), Tecsi (87)
Stadion: „Cetate”, spectatori 150
Liga a III-a, seria a IV-a, etapa a XII-a
ACSO Filiaşi – AFC Hermanstatd II 3-0
CNS Cetate Deva – CNP Timişoara 5-0
Naţional Sebiş – Gloria Lunca Teuz Cermei 0-3 – la „masa verde”
Internaţional Băleşti – CSM Lugoj 2-4
ACS Şirineasa – Mamma Mia Becicherecu Mic 8-0
Şoimii Lipova – CSM Şcolar Reşiţa 0-1
CSU Craiova II – ACS Ghiroda 1-0
Millenium Giarmata a stat
(Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Campanie de informare pentru obţinerea cărţii de identitate

  Peste 650 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a, de la şase unităţi de învăţământ din municipiul Deva au participat,

Deva: Se eliberează tichetele gratuite pentru transportul în comun

                                Primăria Deva anunţă că de

Copie a „Ultimatumului lui Horea” expusă în Piaţa Cetăţii Deva

   O copie integrală a „Ultimatumului lui Horea” exte expusă de sâmbătă, 11 noiembrie, în Piaţa Cetăţii din Deva, alături de o

Închide