FlashSport

CNS „Cetate” domină lotul pentru Mondiale

11 stefaniaCiprian Marinuţ

Patru dintre cele şapte gimnaste care vor forma echipa României la Campionatele Mondiale de la Nanning (China) sunt legitimate la CNS „Cetate” Deva. Ştefania Stănilă (foto), Ana Maria Ocolişan, Andreea Munteanu şi Ioana Nicoară au misiunea şi onoarea de a apăra blazonul gimnasticii româneşti şi prestigiul „Şcolii campioanelor” de la Deva.

Deva dă mai mult de jumătate din echipă
Federaţia Internaţională de Gimnastică a anunţat, ieri, că România a finalizat înscrierile nominale pentru Campionatele Mondiale de la Nanning, care se vor desfăşura între 3 şi 12 octombrie. Conform FIG, lotul feminin al României pentru competiţia mondială din China va fi format din: Ştefania Stănilă, Ana Maria Ocolişan, Andreea Munteanu şi Ioana Nicoară, care sunt legitimate la CNS „Cetate”, Larisa Iordache, Cristina Tudorache (ambele Dinamo) şi Silvia Zarzu (CSM Oneşti). Prin urmare, clubul din Deva dă mai mult de jumătate din lotul tricolor pentru concursul din China şi îşi confirmă reputaţia de „cea mai valoroasă şcoală de gimnastică din ţară”. Potrivit anunţului FIG, la masculin, pentru România au fost înscrişi Andrei Ursache, Cristian Băţagă, Daniel Rădeanu, Andrei Muntean, Marius Berbecar, Vlad Cotuna, Laurenţiu Nistor. Listele de înscrieri anunţate, ieri, de forul internaţional de profil pot suferi modificări până cu 24 de ore înaintea debutului competiţiei.

Mândrie şi speranţă
Selecţionarea celor patru gimnaste de la CNS „Cetate” în lotul pentru Mondiale a fost primită cu bucurie şi speranţă de oficialii clubului devean. „Este o veste excelentă pentru clubul nostru şi o satisfacţie imensă pentru antrenorii şi profesorii care au pus umărul la formarea acestor sportive. Toţi cei de la Cetate ne dorim ca gimnastele noastre să se ridice la nivelul aşteptărilor şi să confirme selecţionarea lor în lot prin evoluţii valoroase. Ştim că Larisa Iordache este lidera echipei şi sperăm ca gimnastele de la Deva să formeze alături de ea o echipă care să fie pe podium. Va fi dificil, deoarece competiţia e una de un nivel foarte ridicat. În plus, doar Ştefania Stănilă şi Andreea Munteanu au experienţă la acest nivel, în vreme ce Ana Maria Ocolişan şi Ioana Nicoară sunt debutante. Ne bucurăm că au fost selecţionate pentru Mondiale şi sperăm să ajute gimnastica românească să se menţină la nivelul de performanţe cu care ne-a obişnuit”, a afirmat Adrian Liga, directorul CNS „Cetate” Deva.

Duel pentru calificarea la JO 2016
La Campionatele Mondiale de la Nanning (China), programate între 3 şi 12 octombrie, vor participa peste 600 de sportivi din 74 de ţări. Competiţia programează finale pe echipe, la individual-compus, dar şi pe aparate, pentru un total de 14 evenimente care vor fi medaliate. Potrivit anunţului FIG, primele 24 de echipe clasate la CM de la Nanning se vor califica la CM din 2015, de la Glasgow, de unde primele opt clasate vor obţine calificarea directă la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016. Echipele clasate pe locurile 9-16 la CM de anul viitor vor participa la o competiţie preolimpică din care primele patru clasate vor obţine „biletele“ pentru Rio.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura