Politica si administratie

Clubul Sportiv Simeria păşeşte pe drumul performanţei

05 Fotbal SimeriaOana Mihnea

Administraţia locală Simeria nu lasă deoparte performanţa sportivilor juniori din localitate. Deşi „Clubul Sportiv“ este o entitate separată, Primăria oraşului Simeria sprijină financiar activitatea sportivă ori de câte ori este nevoie.
De fapt, la Simeria, a fost adoptată o altă abordare a ideii de sport, şi anume, „să creştem copii în mod sănătos, prin jocul de fotbal“. Din anul 2014, copiii de la Clubul Sportiv au participat în competiţia judeţeană cu două echipe la juniori D şi E. Din anul 2012, fotbaliştii de aici nu au ratat nici o întrecere sportivă organizată de AJF Hunedoara pentru copii şi juniori. În anul 2014, echipele de juniori din Simeria au participat pentru prima dată la Liga Vest, la baza sportivă Coltern Timişoara, alături de antrenorul Florin Danciu. Trei din echipele de fotbalişti juniori din Simeria au fost desemnate cele mai bune din judeţ în perioada 2014-2015 şi au participat la turnee în Timişoara, Arad şi Craiova.
Anul trecut a fost semnat primul parteneriat cu un club străin, Udinese Academy, din Italia. Cu această ocazie, juniorii fotbalişti au făcut un turneu de pregătire la organizat de Academia de fotbal din Udinese, unde copiii a jucat şi câteva meciuri cu echipe italiene, obţinând şi prima victorie pe teren din afara ţării. Tot în cadrul acestui parteneriat Simeria-Udinese, antrenorii de la formaţiile simeriene au participat la două stagii de pregătire la baza Udinese Academy, iar antrenorii italieni au venit la CS CFR Simeria. De subliniat că pentru prima dată în istoria clubului, acesta are echipe de juniori republicani. Toţi antrenorii sunt calificaţi cu licenţă de UEFA şi merg în fiecare an la cursuri de reînnoire a acesteia. Dacă în anul 2012 erau 100 de copii la Clubul Sportiv Simeria, în prezent sunt peste 200. Totodată, numărul de competiţii sportive la care au participat copiii înscrişi aici s-a dublat în ultimii ani.
La Clubul Sportiv Simeria sunt secţii de handbal, tenis, baschet, fotbal şi karate. În ultima perioadă, administraţia locală Simeria a adus clubul la un nivel acceptabil pentru sportivi. Şi anume, a asigurat alimentarea cu apă, au fost reabilitate spaţiile interioare, sistemul de încălzire şi instalaţia electrică, precum şi drumul de acces spre incinta clubului. Există toate echipamentele necesare desfăşurării activităţii în cele mai bune condiţii, de la mingi, până la saltele şi maşină de spălat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura