Eveniment

Cioban găsit mort la stână

Poliţiştii din Petroşani împreună cu salvamontiştii din Parâng au fost alertaţi de rudele unui cioban care se afla în munte la o stână, că l-au găsit mort.
Locul unde are familia ciobanului stâna este sub Parângul Mare, la cota 1.800, iar drumul până acolo este extrem de greu. Astfel, echipele de salvare, dar şi ofiţerii criminalişti care au mers la faţa locului pentru a efectua cercetarea, au fost nevoiţi să parcurgă o oră cu maşina şi altă oră pe jos, pe potecile de munte. „Noi am fost solicitaţi de poliţiştii criminalişti, care au cerut ajutor, pentru a ajunge în acel loc. Am urcat cu maşinile de teren şi apoi mai bine de o oră pe jos”, a declarat Dumitru Bârlida, şeful echipei Salvamont Parâng. Cadavrul bărbatului găsit mort la stână a fost coborât de salvatorii montani din munte şi dus la morga din Petroşani pentru necropsie. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura