ActualitateFlash

Cine vrea limitarea mandatelor de primar

Sorina Popa

Deputatul AUR Ringo Dămureanu consi­deră că numărul mandatelor primarilor ar trebui limitat și că ar trebui să existe o discuție „dacă se mai justifică existenţa funcţiei de viceprimar”.

Fără funcția de viceprimar?
„În ceea ce priveşte administraţia publică, va trebui să analizăm împreună dacă nu­mărul mandatelor primarilor trebuie limitat la două, dacă se mai justifică existenţa funcţiei de viceprimar sau dacă indemni­zaţia primarilor care angajează administra­tori publici ar trebui redusă la jumătate, precum şi în ce măsură fenomene precum fotografierea buletinelor de vot sau cel al flotanţilor electorali ar trebui combătute prin lege”, a declarat Ringo Dămureanu, pre­şedintele Comisiei pentru constituţionali­tate din Camera Deputaţilor şi deputat AUR de Dolj.
El a făcut declarațiile la „Forumul Consilie­rilor Locali”, eveniment ce s-a desfăşurat în zilele de 17 şi 18 iunie, la Palatul Parlamen­tului şi a reunit peste 200 de consilieri locali de la toate partidele din România.

Mandat de șapte ani
MESAGERUL HUNEDOREAN a întrebat pri­mari din județ cum văd această propunere.
Primarul comunei Ilia, Marius Omotă (foto stânga), aflat la al cincilea mandat, a afirmat că „nu pot spune că e rea sau bună această propunere. Dacă oamenii sunt mulțumiți de ce investiții face primarul, de cum se poartă cu cetățenii, atunci îl votează. Dacă nu, nu-l votează. Cred că se poate limita la două mandate, dar un mandat să fie de șapte ani, nu de patru. Iar dacă lumea îl vrea primar, îl alege, dacă nu, nu-l votează. Nu e ușor să fi primar, este o activitate complexă”.
La rândul său, edilul șef al municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu (foto dreapta) a spus că nu este de acord cu limitarea la două mandate pentru primari. „Primarii sunt aleși unino­minal. Dacă nu-l mai vor cetățenii ca primar, atunci îl pot invalida prin vot, după primul mandat. Așa cum se întâmplă, dealt­fel. În schimb, regula de a limita mandatele se poate aplica parlamentarilor, care sunt aleși pe liste. Iar faptul că sunt primari la al șaselea mandat, întărește tocmai voința ale­gătorilor de a-i alege pe cei care demons­trează că merită să fie aleși”, susține Dan Bobouțanu, primarul mun­i­ci­piu­lui Hunedoara.

3 comentarii la „Cine vrea limitarea mandatelor de primar

  • Bravo bob!
    Dar piața o renovezi?sau o lași asa mizerabila?

  • Neaparat trebuie limitat la 2 mandate, la comune se creaza o mafie de nu i mai poti schimba decit daca vine doamna cu coasa

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura