Draia Daniel Ovidiu: Cine se teme de PP-DD?

De câteva săptămâni, lumea politică fierbe, dezbateri televizate aprinse, politicieni cu state vechi, care îşi aduc dintr-o dată aminte de electorat, opere de binefacere, discursuri,  promisiuni etc.
Până aici, nimic anormal, pentru că începe campania electorală. În schimb, anormal este faptul că în spatele acestor acţiuni stau exact acei oameni care de 20 de ani au minţit şi distrus la propriu această ţară.
Încă de la început, vă mărturisesc că nu mă interesează politica, în sensul de a participa ca politicienii de până acum la această „mascaradă“… dar ca român, nu pot asista nepăsător la mutilarea conştiinţei de neam, ţară, la trădarea noţiunii de patrie. Nu, nu este patetic să fii patriot… asta încearcă politicienii (majoritatea) zilelor noastre să ne  facă să credem… şi culmea, reuşesc destul de bine…dar NU!!! A fi patriot, a-ţi iubi ţara, a nu accepta să pleci aiurea pe meleaguri străine doar ca să nu mai fii nevoit să îi suporţi, să le suporţi minciunile şi promisiunile, înseamnă şi faptul că atunci când vine vremea socotelilor cu ei, să  ţii cont de faptele lor şi nu de vorbele lor.
Ca şi dumneavoastră, am crezut în ei – P.N.L., P.D.-L., P.S.D., dar mi-am dat seama  că toţi sunt la fel.
De 20 de ani, au guvernat în diverse combinaţii, ei s-au îmbogăţit, poporul a sărăcit.
Astăzi, sunt decis să reprezint, poporul, oamenii simpli, oamenii fără locuri de muncă, cu sănătatea în pioneze, fără căldură, fără canalizare, de multe ori, chiar şi fără apă.
Atunci când am ieşit în presă, e adevărat, ca un novice, cu aceste probleme, nerezolvate de 20 de ani, unii au sărit repede la gâtul meu, că sunt aberaţii, că nu se pot realiza, iar eu nu am făcut altceva, decât să spun clar  poporului, că acestea sunt  priorităţi şi  nu e normal să le promită ani la rând, şi să mintă iar.
Câţi dintre noi ştiu că timp de 20 de ani, în România au dispărut peste 1.200 de firme, că au plecat peste 4 milioane de locuitori, că astăzi, aproape 5 milioane de pensionari trăiesc la limită, că România zilelor noastre, condusă ani la rând de P.N.L., P.D.L., P.S.D., se află pe ultimele locuri în toate topurile (nivel de trai, sănătate, speranţă de viaţă etc.) şi pe primele locuri la corupţie, hoţie şi sărăcie, iar cei care ne-au condus 20 de ani sunt tot mai bogaţi.
La un meci de fotbal, atunci când un jucător nu-şi mai face treaba, antrenorul îl schimbă urgent.
Astăzi, speranţa şi rezerva României este P.P.-D.D., cu oameni noi, oameni tineri, care nu vrea decât să redeschidă minele, să repornească agricultura, să redeschidă combinate, să redea poporului averea furată şi să va redea dumneavoastră demnitatea, confortul şi tot ceea ce vi s-a furat în cei 20 de ani, iar antrenorul de această  dată este poporul.
Aş vrea să închei spunând doar atât: dacă după 20 de ani vă este bine  şi credeţi că mergem în direcţia bună – nu schimbaţi nimic, iar dacă nu, atunci nu mai greşiţi încă o dată, pentru că de data asta sunt speriaţi, ba mai mult, uniţi, (vezi U.S.L., vezi A.R.D.),  nu de frica lor, de frica poporului.

Draia Daniel Ovidiu,
candidat la funcţia de deputat, în Colegiul
Uninominal nr. 1 Brad-Valea Mureşului

23 de comentarii la „Draia Daniel Ovidiu: Cine se teme de PP-DD?

  • 5 noiembrie 2012 la 0:56
    Permalink

    Bine zici domnule Draia e greu dar nu imposibil sa-i schimbam pe acești ciocoi , toți ne-am saturat de ei.vrem o schimbare si sper sa va ajute Dumnezeu! Daca ar fi dupa mine si daca as fi arbitru le-as arata la astia ce ne-au condus 20 si de ani, cartinas roșu !!! Haideti fratilor sa votam cu cine vrem nu cu cine vreau alții !!!

  • 5 noiembrie 2012 la 1:05
    Permalink

    Îl bati rău pe Nistor, dar sa nu iei si tu boala asta de la astia, adică cronica noastră boala de 20 de ani adică hotia. Nu se mai satura ciocoiu de Nistor la 60 si de ani , ar vrea sa ne mai jupuiasca încă 4ani si după aceea are sa ne lase pe noi sa ducem greu. Bine zici suntem pe primul loc la sărăcie si pe primul loc la hotie. Cu asemenea oameni ca Laurențiu o sa fim pe locul 0 la toate.mergeti inainte cu ce ati început si Dumnezeu are sa va ajute!

  • 5 noiembrie 2012 la 1:12
    Permalink

    La cine sa-i fie frica de popor? la astia ce ne-au condus atâta timp fara studii prea multe. , dar cu școala vieții . Cum a ajuns Nistor deputat ? Cu voturile ce le-a luat Dumnezeu sa-l ierte Păunescu, ca el de unde atâtea voturi? El se votează ? Vecinul lui nu!!!!! Jos ciocoiu!

  • 5 noiembrie 2012 la 1:23
    Permalink

    Se vede de la o posta ca esti mot de-al meu te votez, dar vezi cu gazul sa nu ne minti si tu ca motul, te sanctioneaza peste patru ani, nu te iarta. Cum acum nu-l iert eu si prieteni mei pe deputatul de acum pe care eu cel puțin nu l-am mai văzut pe la noi doar la alegeri. Te votam si avem încredere in tine. Nu ne dezamăgi si lupta pt noi!!!

  • 5 noiembrie 2012 la 1:44
    Permalink

    Sunt din Brad, si va dau cuvantul meu ca este numai si numai adevar in ce zice baiatul acesta.Si eu i-am votat, cand PSD, cand PNL, cand PD-L, si…., acum stau in frig , fara mancare, caldura ca nu am unde lucra.Ce sa le spun copiilor ca am votat cum au zis altii, ca astia toti au averii, si de noi nu se intereseaza.Nu vreau nimic , vreau doar sa lucrez.Unde, domnule Nistor Laurentiu, domnule Paran Dorin si domnule Gligor Dorin?, ca de 20 de ani voi a-ti fost sefii?.A-ti stat vre-o data in frig, fara mancare,si sa nu stiti ce veti face maine?.NU.Voi ati avut totul, familile voastre au fost privilegiate si invuibate ,voi ati hotarat soarata altora iar acum mai aveti tupeul ordinar sa mai cereti votul.Pentru ce?
    A VENIT VREMEA SCADENTEI: BRADENI, SALVATI TARA, MERITATI UN TRAI MAI BUN!.VOTATI ORICE NUMAI PE ASTIA NU!!. EU ASA AM SA FAC.

  • 5 noiembrie 2012 la 1:47
    Permalink

    Ce faceti voi parlamentarii ,pentru noi cetatenii, care mergem la CEDO si va ajutam la demascarea politistilor si a magistratilor care fac abuzuri ,tortureaza cetateni nevinovati ,arunca in inchisoare cetateni nevinovati !

  • 5 noiembrie 2012 la 8:39
    Permalink

    DRAIA TATA. ESTI VAI DE TINE. TE BATE NISTOR DE NU STII NICI SA UNDE TE MAI STERGI. POSTACUL TAU DE LA ORA 12 NOAPTEA E PATETIC. AI 1 VOTANT. CAM ATAT. TU!

  • 5 noiembrie 2012 la 8:40
    Permalink

    Cauta pe socheres. com sa te vezi prin ochii lumii nu prin banii pe care ii dai la ziar.

  • 5 noiembrie 2012 la 9:12
    Permalink

    Draia e CIOCOI de-am meu. Vedeti ca are si el Q7

  • 5 noiembrie 2012 la 9:12
    Permalink

    Ce dreptate are un bradean, suntem oameni muncitori care abia trăim si de 20 de ani tot astia ne conduc, haideti fratilor sa-i schimbam , DA VOTAM SCHMBAREA!!!!!

  • 5 noiembrie 2012 la 9:13
    Permalink

    Draia are firma de constructii si contracte cu statul. E CIOCOI vopsit.

  • 5 noiembrie 2012 la 9:13
    Permalink

    socheres.com

  • 5 noiembrie 2012 la 9:23
    Permalink

    Ciocoii sunt cei care ne-au condus 20 ani, care au miliarde in conturi din „salarii”. Si mai au tupeu sa scrie la un asemenea articol , la comentarii! Rusine lui Nistor

  • 5 noiembrie 2012 la 10:05
    Permalink

    @Ion Popescu.Ai dreptate.Ce bine ca veniti voi,cu oameni noi,care nu au fost la guvernare in ultimii 20 de ani,care nu sunt ciocoi!Sa-ti dau cateva exemple:Ridzi,Vochitoiu,Vladu(din Hunedoara),Oajdea,Spanu si multi altii care au venit de la manastiri si care nu au profitat de ciolan.Traiasca ipocrizia si populismul PPDL(PDL+PPDD)

  • 5 noiembrie 2012 la 10:09
    Permalink

    Bine zice Draia, jos cu Ciocoii!!! Ne-au distrus tampitii astia ani la rând mergem cu voi . Sa câștige POPORUL !!!!!!!!!

  • 5 noiembrie 2012 la 11:02
    Permalink

    Cine se teme de alte partide si mai ales de USL , Draia deoarece a inceput campania electorala impreuna cu Sorina si finantatorul , sustinut din umbra si de asociatul sau primarul Irimie Mihai , cu o luna inainte de inceperea campaniei , constand in articole indreptate sa loveasca in candidatul USL pentu candidat in colegiul nr.1 Brad – Valea Muresului si isi plateste puradeii cu bani grei sa adauge comentarii la articole in favoarea lui. Spune de candidati ca sunt tot mai bogati , el insusi spunea ca a muncit destul pentru el , si acum vrea sa-si dubleze averea pe seama statului , deoarece are contracte cu statul si vor sa faca pe jumatae lucrarea iar de restul sa jumuleasca de bani statului , vezi lucrari de mantuiala la Casa de cultura Hunedoara si pe la multe primarii din judet.
    De ce nu spune de ce i-a fost teama de consilierul local de Soimus Maties C din partea PP-DD. A complotat impreuna cu primarul Irimie Mihai mergand cu Jalba-n protap , adica primarul Irimie Mihai la sponsorizat pe Vochitoiu cu o excursie in SUEDIA ca sa-l excluda din partid pe Maties C ,pentru ca urmatorul pe lista era un apropiat al asociatului sau Irimie Mihai pentru a avea majoritate in consiliul local si pentru a-I putea manipula dupa bunul lui plac, pentru ca dorea ca consilierii din partea lui sa nu aibe prea multa carte si sa nu faca decat cea ce li se dicteaza de primar si viceprimar. Vorbeste de patriotism, el care a fost plecat in strainatate si ne-a facut tara de rusine dupa cum comentau unii dintre colegii sai

  • 5 noiembrie 2012 la 12:34
    Permalink

    Individul acesta ese evident din noua shleahta de ciocoi. Pe cine crede el ca prosteste?

  • 5 noiembrie 2012 la 13:26
    Permalink

    Nu fac parte din nici o ,, shleahta de ciocoi” va supara adevarul si nu acceptati sa va vi se spuna ceea ce faceti , de ce nu spuneti cati euro a dat Draia la Vochitoiu ca sa fie acceptat pe listele PP-DD , situatia se aseamana cu cea de la Bistrita , unde DNA s-a autosesizat

  • 5 noiembrie 2012 la 14:49
    Permalink

    Candidatul nu a dat nimic, nu-i usl e Ppdd, e tânăr si de perspectiva .

  • 5 noiembrie 2012 la 15:13
    Permalink

    mult mult succes!
    sper sa faceti ceva si cu statiunea din Vata de Jos!acolo sint interese ciocoiesti de prim rang!

  • 5 noiembrie 2012 la 16:03
    Permalink

    draia, harry, ridzi si cu vladu – salvatorii neamului!
    caut urgent bilet de avion spre capatul lumii.
    rusineeeeeeeeeeeeeeeee

  • 5 noiembrie 2012 la 20:25
    Permalink

    Poporul va învinge,adică noi cei din Ppdd partidul oamenilor de rând , astia ce scriu sunt puși sa vorbească urat de către ciocoi , dar noi știm si nu ne deranjează! Scrieti cât mai mult.

  • 7 noiembrie 2012 la 13:08
    Permalink

    Sa nu uitam ca Draia a candidat pe listele PSD la alegerile locale, deci?.. Cine pe cine minte?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare