FlashPolitica si administratie

Cine l-a fãcut pe Laurenţiu Nistor sã lãcrimeze, la conferinţa de alegeri

05 nistor (126)  Sorina Popa

Laurenţiu Nistor (foto) a câştigat, ieri, aşa cum era de aşteptat, un nou mandat în fruntea social-democraţilor hunedoreni.

Ministrul Nicolae Bănicioiu a condus lucrările conferinţei judeţene de alegeri a PSD, la eveniment fiind prezenţi şi ministrul pentru Dialog Social, Doina Pană, ministrul Cercetării, Marian Costoiu, dar şi lideri PSD din judeţele învecinate. Conferinţa a adunat peste 500 de delegaţi din tot judeţul.
Pentru că la preşedinţia organizaţiei judeţene nu s-a anunţat nici un alt candidat în afară de Nistor, s-a cerut ca votul pentru această funcţie, dar şi pentru Consiliul judeţean al PSD, delegaţii la Congresul partidului, candidaţii care vor să acceadă la conducerea formaţiunii şi membrii Comisiilor de control financiar şi arbitraj, să se facă deschis.
Un moment emoţionant pentru şeful social-democraţilor din judeţ a fost acela în care colegii i-au pregătit o surpriză. Astfel, ei i-au făcut cadou o distincţie a organizaţiei PSD. Dar ceea ce l-a făcut pe experimentatul om politic să-i dea lacrimile a fost cu totul altceva. Nepoţica lui a venit pe scenă, condusă de mama ei, şi i-a dăruit bunicului ei un buchet de trandafiri roşii. Şi, dacă bătăile politice nu l-au făcut să lăcrimeze, se pare că acest lucru i l-a produs micuţa sa nepoată. Dar, lacrimile au fost de bucurie, pentru o nouă victorie.
„Vreau să întinerim organizaţia judeţeană, să avem o rezervă de cadre. Tinerii trebuie să ne ajungă din urmă, dar nu să ne împingă pe scări în jos, pentru că mai au încă nevoie de experienţa noastră. Avem 9.000 de membri în prezent, şi vrem să creştem numărul lor până la 12.000, într-un an de zile. Vom aduce oameni în partid, dar mă interesează nu numai numărul membrilor noi, ci şi calitatea lor”, a declarat Laurenţiu Nistor, preşedintele organizaţiei judeţene Hunedoara a PSD.
Organizaţia judeţeană Hunedoara a PSD are 22 de primari, 23 de viceprimari, 211 consilieri locali, opt consilieri judeţeni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura