Actualitate

Cinci luni încărcate pentru jandarmii hunedoreni

De la începutul anului şi până în prezent, jandarmii hunedoreni au participat la peste 2.000 de acţiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice în judeţ.
În această perioadă, la manifestaţiile de protest, sportive, cultural-artistice, religioase şi comemorative au luat parte peste 4.500 de jandarmi. Aceştia au dat aproximativ 450 de amenzi în valoare de 86.000 lei pentru provocarea de scandaluri în localuri publice, pătrunderea fără drept în şcoli sau pentru pescuit fără respectarea prevederilor legale. De asemenea, au asigurat ordinea publică în staţiunile montane, pe traseele turistice şi staţiuni balneoclimaterice, unde au aplicat 150 de amenzi, în valoare totală de 17.000 lei, persoanelor care au creat probleme. Important este faptul că aceştia nu au fost nevoiţi să se confrunte cu abateri grave de la norme civice. În aceeaşi perioadă, la solicitarea şi în beneficiul organelor specializate ale Ministerului Public şi ale Ministerului Justiţiei, jandarmii hunedoreni au executat 650 de mandate de aducere. (O. Mihnea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura