Sport

CFR Simeria şi-a adjudecat Cupa Crăciunului la grupa 2004-2005

Echipa CFR Simeria 2004 a cucerit Cupa Crăciunului, categoria de vârstă 2004 -2005, în ultimul weekend al tradiţionalei competiţii organizate în sala de sport a Colegiului Tehnic Feroviar „Anghel Saligny” din oraşul feroviar. Trupa antrenată de Dorin Costea s-a impus în finală, în faţa echipei CS Arieşul Mihai Viteazul Cluj, după executarea loviturilor de departajare.

Finalistele s-au întâlnit şi în grupă
Cele două finaliste au făcut parte din grupa B, remizând şi în meciul direct din prima fază a întrecerii, scor 0-0. Grupa a fost câştigată de CFR Simeria 2004, care învinsese în primele partide pe CNS Cetate Deva, scor 6-0 şi pe Retezatul Haţeg, scor 9-0. Gruparea din Cluj a învins şi ea pe Retezatul Haţeg, scor 3-0, dar a remizat cu CNS Cetate Deva, scor 2-2.
Grupa A a fost adjudecată de CS Hanzi Deva, care a trecut de CFR Simeria Alb, scor 4-0 şi de Universitatea Petroşani, scor 3-0, remizând cu CFR Simeria 2005, scor 2-2. Aceasta din urmă a ocupat locul 2, învingând pe CFR Simeria Alb, scor 3-1 şi Universitatea Petroşani, scor 6-2.
În jocurile de clasament, Retezatul Haţeg a învins cu 3-1 pe CFR Simeria Alb, în finala locurilor 7-8 iar CNS Cetate Deva a trecut la limită, scor 1-0, de Universitatea Petroşani, în finala locurilor 5-6. Semifinalele s-au încheiat cu victoriile echipelor CFR Simeria 2004, care a învins pe CFR Simeria 2005, scor 3-0 şi CS Arieşul Mihai Viteazul, care a trecut de CS Hanzi Deva, scor 4-1.

Finale decise la penaltiuri
Finala au fost decise după executarea loviturilor de departajare. Cea mică a revenit grupării CS Hanzi Deva, care a învins cu 5-3 pe CFR Simeria 2005, la finalul timpului regulamentar scorul fiind 2-2. În schimb, finala mare a revenit echipei CFR Simeria 2004, care a învins cu 3-2 pe CS Arieşul Mihai Viteazul Cluj, la ultimul fluier tabela arătând un scor alb, 0-0. (Ovidiu Mănăstire)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura