Cetate Deva a pierdut la limită în deplasarea de la Horezu

21 octombrie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

Echipa deveană a pierdut partida disputată în deplasarea de la Flacăra Horezu într-un joc din care putea scoate puncte necesare pentru evitarea zonei sensibile din clasament.

Colegii din presa vâlceană au declarat că jucătorii deveni au evoluat curajos, lipsiţi de aportul titularilor Doboş şi Bogdanovici, ambii suspendaţi. În cele din urmă gazdele s-au impus cu 1-0, unicul gol al întâlnirii fiind înscris pe final de partidă.
Este al treilea joc la rând cedat cu acelaşi scor, după cele de la Filiaşi cu ACS şi de acasă cu Craiova, dar aceste înfrângeri au fost înregistrate în faţa unor adversari puternici (Craiova şi Flacăra ocupă primele două locuri în serie), dar acest lucru face ca echipa deveană să se situeze pe poziţia 14 în clasamentul seriei.
Antrenorul principal al devenilor, Ştefan Nanu, s-a declarat mulţumit de prestaţia avută de jucătorii săi la Horezu, o evoluţie care îi dă speranţe pentru viitorul apropiat – respectiv partidele cu Hunedoara de acasă, apoi cu Cermei şi Poli din deplasare.
„Băieţii au jucat excepţional, dar s-a văzut lipsa de experienţă. Doar Roncea (31 de ani) şi Radak (24) au fost mai experimentaţi în primul 11, în rest am avut foarte mulţi copii născuţi în 1999 şi 2000. Am avut trei – patru ocazii imense, a fost inclusiv o minge trimisă de Bîrzan şi scoasă de portar de pe linia porţii. Am făcut un joc chiar mai bun decât cu Craiova, pentru că de data aceasta ne-am creat şi ocazii. Păcat de munca lor, chiar i-am felicitat după joc, le-am spus să ţină capul sus. Echipa joacă, am dominat categoric repriza a doua, în contextul în care am întâlnit o echipa care a dat de la trei goluri în sus în toate meciurile de acasă. Din punctul meu de vedere Flacăra e una din cele mai bune echipe din serie, e echipa de pe locul 2, cu mulţi jucători experimentaţi, care au trecut şi pe la Liga întâi. I-au avut pe Mansour, pe Precup, pe Adi Popa, mulţi jucători de 30 de ani pe teren. Ei au avut o singură ocazie, o centrare de pe tuşă, de lângă fanion, a venit Simeanu în forţă şi a dat gol, în rest nimic. Pe Paşcu l-am scos înainte de pauză pentru că nu a fost în ritmul echipei. I-am dat o şansă, din păcate nu a ştiut să profite de ea. La fel ca şi cu Craiova, a făcut o repriză bună, alta mai slabă. L-am introdus în locul lui pe Cocan, care a adus un plus în joc. De asemenea, Marton a intrat foarte bine în meci, a avut două ocazii imense, din păcate nu a reuşit să marcheze. La capitolul plusuri menţionez şi unul pentru Jude. Este în creştere evidentă, a şi dat jos şapte kg şi asta s-a văzut, pentru că a jucat foarte bine astăzi. Urmează pentru noi meciul cu Hunedoara, care trebuie câştigat. După acesta vin două deplasări la Cermei şi Timişoara, de unde trebuie neapărat să aducem puncte ca să ne îndeplinim obiectivul, rămânerea în Liga a treia. Revine Bogdanovici, care şi-a efectuat şi a doua etapă de suspendare, dar în ultimele două săptămâni nu a jucat. Mă gândesc foarte bine dacă reintră ca titular, pentru că Jude şi Radak au făcut două meciuri foarte bune împreună în centrul apărării”, a declarat Ştefan Nanu, antrenorul principal al lui Cetate Deva.
LPS Cetate: Manea – Kelemen, Radak, Jude, Tătulea – Ţoiu, Paşcu (min. 40 Cocan), Bîrzan (min. 75 Chivu) – Iana (min. 80 Marton), Lupu, Roncea. Antrenor – Ştefan Nanu.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Futsal. West Deva, eşec la Târgu Mureş

Într-o partidă disputată sâmbătă la Târgu Mureş, gazdele de la CS Municipal au învins pe West Deva cu 4 –...

CS Hunedoara, victorie de moral

Echipa de fotbal a Hunedoarei, antrenată de Raul Spătaru, a obţinut o victorie de moral după cele trei înfrângeri consecutive...

Vorţa: lemn de foc asigurat pentru la iarnă

Conducerea comunei Vorţa a asigurat necesarul de lemn de foc pentru instituţia primăriei, grădiniţa şi şcoala cu clasele I-VIII din...

Închide