ActualitateFlash

Cererea de revizuire a lui Mircia Muntean, amânată pentru două luni

Ieri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a avut un prim termen de judecată cererea primarului Devei, Mircia Muntean (foto), de revizuire a dosarului în care a fost condamnat pentru acuzaţia de abuz în serviciu.    

Conform reprezentantului instanţei, magistraţii au dispus amânarea judecării cererii pentru 12 iunie. Edilul Devei a cerut revizuirea acestui dosar în contextul în care infracţiunea de abuz în serviciu a fost reinterpretată şi parţial dezincriminată printr-o decizie a Curţii Constituţionale a României.
Mircia Muntean a fost condamnat definitiv în 2013 de către ÎCCJ la patru ani de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de şase ani, pentru abuz în serviciu. Tocmai la acest dosar face edilul Devei referire în cererea sa de revizuire. El mai este judecat într-un alt dosar denumit „Alcoolul la volan”, aflat pe rolul ÎCCJ la un complet de cinci judecători, care judecă apelul formulat de Mircia Muntean la decizia primei instanţe care l-a condamnat la doi ani de închisoare cu executare, la care s-au adăugat şi cei patru ani pentru abuz în serviciu, fiindu-i revocată suspendarea executării pedepsei. În acest dosar, următorul termen de judecată va avea loc în 10 aprilie. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura