Cel mai clar succes din amicalele de până acum, la final de cantonament!

Corviniștii au pus punct cantona­men­tului arădean cu un amical sus­ținut în compania ocupantei locului 7 în ierarhia Seriei a opta, Phoenix Buziaș. „Corbii albaştri” s-au impus cu 3-0 (1-0), obţinând astfel cel mai clar succes din testele iernii, până acum.

La control
Prima ocazie a partidei de pe arena „Motorul” a aparţinut timişenilor, însă Lefter s-a descurcat excelent, într-o situaţite de „unu la unu” cu un adversar (8). Treptat, echipa noastră şi-a intrat în ritm şi a trecut la conducerea jocului şi, implicit, în avantaj, după o fază cursivă: Curtean a dat drumul unei mingi în flancul stâng, unde Pîrvulescu şi Lupu au combinat în viteză, cel din urmă a trimis cu exteriorul în marginea ca­reului, iar de acolo, Mitran, pe fază, a făcut 1-0 (23)! Până la pauză, „corbii albaştri” au mai avut o serie de cornere, rămase însă fără rezultat, în vreme ce Pîrvulescu a trimis, din interiorul ca­re­ului, spre colţul lung, dar portarul ad­vers a respins în afară (40).
Şi actul secund a început tot cu o primă oportunitate pentru Phoenix, în urma unei acţiuni purtate în flancul drept şi a unei centrări trimise însă, cu capul, peste poartă, din zona punctului cu var (48). Corviniştii au rămas la con­trol, cu o posesie superioară, mai ales în primele 20 de minute ale reprizei secunde, însă fără a avea ocazii importante de poartă. Chiar şi aşa, băieţii lui Florin Maxim au făcut 2-0, în urma unui cor­ner, Elton trimiţând, sim­plu, cu capul în poartă, din interiorul careului (69). Peste alte 10 mi­nute s-a făcut 3-0, după ce Hergheligiu a transformat, cu le­jeri­tate, un penalty dic­tat de arbitru în urma unui fault în careu asupra lui Iacob. Cei doi au fost aproape de a colabora şi pentru golul cu numărul pa­tru, „China” trimiţând bine în careu pentru „Herghe”, însă a­cesta a reluat peste poartă, deşi era liber (84). S-a în­che­iat 3-0, cel mai clar suc­ces din amicalele de până acum, după o prestaţie convin­gă­toare a echipei noastre.
Alb-albaştrii s-au întors la Hunedoara, vor avea câ­te­va zile libere, apoi vor reveni la an­tre­na­mente. Miercuri vor susţine şi ultimul meci de verificare al iernii, împotriva celor de la CSM Reşiţa, locul de dis­pu­tare urmând să fie comunicat în cu­rând. Vă reamintim, campionatul Ligii a III-a se reia pe
11 martie, când Corvinul va juca, pe teren propriu, în compania celor de
la ACS Târgu Mureş (ora 15). (Claudiu Sav).