Eveniment

Ceia şi-a mutat iar cuibul, instanţa a mai amânat o judecată

Cristina Ghenea

 Unul dintre cei 12 inculpaţi din dosarul „Comorile dacice”, Iulian Ceia, (foto) a tergiversat din nou judecarea procesului. Încă o dată, acesta s-a folosit de şiretlicul cu schimbarea domiciliului, iar pasenţa i-a ieşit. Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au amânat judecata, pentru a-i trimite citaţia la noul domiciliu.

Acum, e în Bucureşti

Instanţa Curţii de Apel Alba Iulia s-a mai confruntat cu această problemă şi în trecut. Iulian Ceia şi-a schimbat domiciliul, de-a lungul timpului, în mai multe ţări, printre care şi Turcia, Anglia şi Rusia. Ieri, a avut loc un nou termen de judecată în dosarul „Comorile dacice”, dar Ceia şi cei cinci martori citaţi nu au fost prezenţi. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Cosmin Muntean, magistraţii au fost obligaţi să amâne judecata. „Procedura legală ne obligă să îl cităm, oriunde s-ar afla. Soluţia a fost amânată, stabilindu-se un nou termen de judecată pentru data de 5 octombrie”, a declarat Cosmin Muntean.
În procesul „Comorile dacice” sunt judecate 12 persoane acuzate că au efectuat săpături ilegale în situl arheologic Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei. Aceştia ar fi descoperit aici 15 brăţări dacice din aur, pe care le-ar fi traficat apoi pe piaţa neagră din străinătate. Prejudiciul creat se ridică la 6,6 milioane de euro. Iulian Ceia a fost deja condamnat la 12 ani de închisoare, de magistraţii Tribunalului Hunedoara, dar în prezent, dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Alba.

One thought on “Ceia şi-a mutat iar cuibul, instanţa a mai amânat o judecată

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura