Actualitate

Cea mai versată hoață din Valea Jiului, încă o condamnare

Tânăra în vârstă de 20 de ani, din municipiul Lupeni, are la activ zeci de furturi comise încă de la vârsta la care nu răspundea penal.
A ajuns și după gratii în câteva rânduri, dar nu s-a cumințit. Geanina Mihoc a făcut turul județului furând singură ori cu complici minori, atât în Lupeni, Petroșani ori chiar în Deva, iar acum a primit o nouă condamnare. Potrivit anchetatorilor, recidivista a intrat într-un restaurant prin escaladarea unei ferestre uitate deschise și, din sertarul aflat sub casa de marcat și de pe tejghea a furat aproximativ 2.000 lei după care, din standul de țigări amplasat în restaurant, a sustras două pachete de țigări. După spargere, tânăra a ieșit din restaurant pe o ușă ca și cum nu s-a întâmplat nimic și s-a dus acasă. Și-a ascuns banii sub perna pe care dormea. Ca să nu fie surprinsă de sistemul video de supraveghere, Geanina Mihoc urcase pe burlanul aflat pe zidul clădirii restaurantului și a răsucit camera de supraveghere cu fața la perete, dar pe cele din interior n-a avut timp să le ocolească. Așa că polițiștii au ri­dicat-o din pat a doua zi dimineața. Re­ci­di­vista a fost trimisă în judecată pentru comi­te­rea infracțiunii de furt calificat iar în cursul urmăririi penale a susținut că a fost drogată de un prieten pentru a o determina să co­mită furtul. Mihoc a fost liberată condiționat din pușcărie la mijlocul lunii martie, iar Ju­decătoria Petroșani a condamnat-o acum la 1 an și 6 luni de închisoare pentru furt cali­fi­cat, dar i se adaugă și restul de pedeapsă, de 102 zile închisoare, rămas neexecutat în urma liberării condiționate. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura