Actualitate

Cea mai înaltă statuie din lume are de două ori înălțimea Statuii Libertății

Ridicată în statul Gujarat din India, Statuia Unității îl imor­ta­lizează pe Sardar Vallabhbhai Patel, prim-ministru adjunct și ministru al afacerilor interne în primul guvern al Indiei inde­pen­dente, condus de Nehru. Monu­men­tul care îl omagiază pe res­pec­tatul om de stat măsoară nu mai puțin de 182 de metri, fiind, de departe, cea mai înaltă statuie de pe mapamond.

Costul prea mare
Pentru că am luat drept etalon Cristo Redendor, să precizăm că aceasta măsoară doar 38 de metri, însă amplasarea ei pe o culme de 700 de metri o face să pară mult mai înaltă decât în realitate, mai ales că este vizibilă din orice punct al gol­fului Guanabara. Cât despre Sta­tuia Libertății, un simbol cunoscut în întreaga lume, aceasta are 93 de metri, deci de aproape două ori mai puțin decât cea din India.
Demarat de guvernul indian, pro­iectul Statuii Unității a costat 430 de milioane de dolari. Costurile au fost motivul pentru care demersul a fost criticat de o parte a societății civile din statul asiatic, care a con­si­derat că banii puteau fi investiți mai eficient, mai ales că 185 de familii au fost mutate din respectiva zonă pentru a face loc șantierului.
Din punct de vedere tehnic, sta­tuia înaltă de 182 de metri a avut nevoie de 71.000 metri cubi de beton, 5.700 de tone de oțel și 18.500 tone de armătură de oțel. De asemenea, întreaga structură de suprafață este acoperită cu 12.000 de panouri de bronz, care îm­preună cântăresc 1.700 de tone. La înălțarea monumentului au lu­crat peste 2.000 de muncitori in­dieni, plus alte câteva sute veniți special din China.
Autoritățile indiene susțin că această statuie va deveni un punct de atracție major pentru turiști, es­ti­mările indicând că aproximativ 2,5 milioane de persoane vor veni anual să o vadă. Vizitatorii vor putea urca în interiorul statuii până la înălțimea de 152 de metri, unde este ame­na­jată o punte de observație care ofe­ră o spectaculoasă vedere pa­no­ra­mică asupra împrejurimilor. Monu­men­tul a fost inaugurat la 31 oc­tombrie 2018, după lucrări de cons­trucție și amenajare care au durat mai bine de patru ani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura