Cea mai bună marcatoare din Campionat

Campionatul Diviziei A feminine s-a în­cheiat la finele săptămânii trecute cu tur­neul final disputat la Blejoi, când formaţia CSM Deva a reuşit promovarea pe prima scenă a handbalului românesc, Liga Florilor.

Topul golgheterilor
Cele 12 partide disputate în turneul de pro­movare au adus modificări semnificative în topul golgheterilor, cu excepţia primei poziţii, adjudecată fără drept de apel de liderul echipei devene, Cristina Malac (foto). De­vean­ca a totalizat 111 goluri marcate, fiind de departe cel mai bun marcator din în­tre­cerea diviziei secunde.
Cristina Malac este urmată în acest cla­sa­ment naţional de Simona Miron (HCF Piatra Neamţ), Gabriela Moldoveanu şi Andreea Pin­tilie (ambele de la CSU Neptun Cons­tan­ţa), fiecare cu câte 82 de goluri marcate, Iryna Zinatullina (CSM Tg. Jiu) şi deveanca Sa­bine KLIMEK cu câte 77 goluri.
Liderul echipei din Deva, Cristina Malac, a declarat la primirea oficială organizată la Pri­măria municipului Deva: ”Promovarea aceas­ta este un sentiment extraordinar.Nu am trăit aşa ceva niciodată în cei 20 de ani din activitatea mea de performanţă. Este pentru prima dată când promovez cu o echipă în liga întâi. E ceva pe care nici una dintre noi nu conştientizăm încă, e ceva deosebit. Ne-am dorit foarte mult să promovăm, am muncit foarte mult şi am trecut peste toate greutăţile şi încercările ca să ajungem aici.Dar a ieşit bine.Va fi o răspundere mare, va fi foarte greu, greul de acum începe. Eu o să trag aşa cum am făcut şi până acum”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare