Actualitate

Ce trebuie să faci ca să devii administrator imobile?

Oana Mihnea

Începând de ieri, cei care doresc să obţină atestatul pentru funcţia de administrator imobile la asociaţiile de proprietari, pot să depună dosarele de înscriere la examen. Până acum, s-au arătat patru deveni interesaţi de atestat.
Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 26 martie a.c. , iar acestea trebuie duse la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Deva-Serviciul Fond Locativ-Asociaţii de Proprietari, unde se va desfăşura şi examenul. Acesta cuprinde două probe, cea scrisă, care va fi în 2 aprilie a.c. la ora 10.00 şi interviul în data de 3 aprilie, la aceeaşi oră. Dacă la prima probă se vor stabili subiecte grilă, candidatul trebuie să obţină minimum 70 de puncte ca să promoveze, iar dacă va fi cu subiecte care trebuie dezvoltate, minimum nota şapte.
Candidaţii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să aibă cetăţenie română, capacitate deplină de exerciţiu, să aibă domiciliul în Deva, stare de sănătate corespunzătoare, confirmată printr-un act medical, cel puţin studii medii, pregătire în contabilitate, cunoştinţe de utilizare PC şi să nu fi fost condamnat sau să se afle în curs de urmărire penală. De asemenea, cei interesaţi trebuie să adreseze o cerere tip primarului municipiului Deva, însoţită de mai multe copii ale unor documente (CV, carte de identitate,  certificat de naştere şi căsătorie, acte de studii, cazier, cartea de muncă, certificat medical), dar şi o recomandare din partea preşedintelui comitetului executiv al asociaţiei de proprietari al imobilului pentru care se solicită atestarea ca administrator sau din partea a cel puţin doi vecini din condominiul unde locuiesc.
De menţionat că acest atestat, odată obţinut, poate fi folosit în orice colţ al ţării şi are valabilitate nedeterminată. Numai în cazul unor abateri grave, Direcţia de Asistenţă Socială Deva are dreptul să îl retragă. Anul trecut, şase persoane au reuşit să intre în posesia lui.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura