Ce locuri de agrement pune la dispoziție Primăria Deva
Adriana Năstase
Reprezentanții Primăriei municipiului Deva susțin că devenii au nevoie de relaxare și distracție, după săptămâna de lucru, iar unii care nu merg în concedii trebuie să aibă și aici, acasă, cum să-și petreacă timpul liber.
Cărți de închiriat
Astfel, sunt trei locuri unde locuitorii reședinței de județ se pot distra și unde pot petrece timp alături de prieteni. Este vorba de Ștrandul Municipal, care s-a redeschis deja de o lună. Amatorii de bălăceală sunt așteptați aici, pentru a se bucura de soare și să se relaxeze.
„Clienții au la dispoziție următoarele facilități: trei bazine cu apă, dușuri, cabine de schimb, terase, puncte de alimentație publică, teren de fotbal pe nisip, teren de volei și tenis, zonă de fitness. În incinta ștrandului va funcționa un punct de prim ajutor și un punct de salvamari dar și ((Biblioteca de vară)), un punct de închiriere cărţi al Bibliotecii Judeţene, amenajat într-o cochetă căsuță din lemn care va funcționa în regim de sală de lectură”, au informat reprezentanții Primăriei Deva.
Tarifele de acces, la fel ca și în anii trecuți
Tarifele de acces în Ștrandul municipal sunt la fel ca și în anii anteriori, respectiv intrare adulți – 10 lei, intrare copii, elevi, studenți, pensionari – 5 lei. Reprezentanții administrației publice locale spun că aici au fost efectuate lucrări de deratizare, dezinsecție, dezinfecție, iarba a fost tunsă, băncile din incintă și anumite elemente, inclusiv de la bazine au fost reparate și vopsite, acolo unde a fost cazul. Vestiarele și grupurile sanitare au fost igienizate. Administratorii Ștrandului au suplimentat și numărul de șezlonguri, deoarece în perioadele aglomerate acestea s-au dovedit insuficiente. Ștrandul Municipal se află în administrarea Serviciului Baze Sportive și de Agrement din cadrul Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPIGM) Deva.
O nouă instalație de clorinare
După aproape doi ani de pandemie, Complexul Aqualand și-a redeschis și el porțile. Devenii și nu numai ei, sunt aşteptaţi să se relaxeze şi să se distreze în bazinele de mai multe dimensiuni, cu valuri sau hidromasaj, ale bazei de agrement.
„Aqualand” Deva s-a redeschis pentru public. Reprezentanţii Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală (SPIGM) Deva, în administrarea căruia se află complexul acvatic, au luat toate măsurile necesare de protecţie astfel încât cei care trec pragul să se relaxeze într-un mediu sigur. Amplasarea şezlongurilor respectă regulile privind distanţarea socială, dezinfectantul nu lipseşte, iar personalul a fost special instruit., au anunțat la redeschiderea complexului acvatic cei care-l administrează.
La Aqualand sunt șapte bazine, saună, baie cu aburi, cabinete de masaj. Aici a fost achiziționată o nouă instalație de clorinare, cu clor lichid, astfel că s-a ajuns la o calitate a apei mult superioară celi de dinainte de această investiție.
Ofertă mai mare
Și Pădurea Bejan rămâne o zonă de agrement mult căutată de deveni. Mai ales că aici ei pot găsi locuri umbroase unde pot face picnic, pot juca tenis de câmp sau tenis cu piciorul, pot face grătare. Zona a fost refăcută, iar aici se găsesc și aparte de fitness.
„Ne-am gândit să le oferim devenilor mai multe locuri unde să se relaxeze. Este vară, oamenii trebuie să se și distreze, pentru că și muncesc foarte mult. Avem planuri să dezvoltăm și această ofertă pentru anii viitori”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.