Ce i-au transmis medicii din Hunedoara prefectului, după decizia controversată de declarare a unităţii medicale ca spital Covid

22 noiembrie 2020 | 5 Comentarii | Publicat in: Actualitate, Flash

Sorina Popa

Scandalul legat de spitalul din municipiul Hunedoara, după ce acesta a fost declarat spital-Covid continuă. Sâmbătă, mai mulţi hunedoreni au protestat în faţa Casei de Cultură din oraş, solicitând ca decizia ministrului Sănătăţii, care a făcut spitalul unul unde vor fi trataţi doar bolnavii Covid, să fie anulată. Medicii de la această unitate sunt revoltaţi şi susţin că ministrul a luat o decizie extrem de proastă.

„Numărul îmbolnăvirilor creşte alarmant”
Având în vedere toate acestea, ieri, prefectul de Hunedoara, Călin Marian, a convocat o conferinţă de presă la spitalul din municipiul Hunedoara. Au par­ti­cipat managerul unităţii, Radu Budae, directorul me­dical, Bende Barna, şeful ATI, dr. Cătălin Vasiu, şefa Secţiei Interne, dr. Mioara Pavel, şefa Secţiei Obstre­tică Ginecologie, dr. Melinda Mitranovici. Şi, aşa cum sunt medicii, direcţi şi la obiect, au fost spuse lu­crurilor pe nume.
„Ca prefect, monitorizez în fiecare secundă ceea ce se întâmplă în judeţul Hunedoara. Fac tot posibilul ca hunedorenii să aibă cele mai bune servicii medicale. Un număr de 23 de spitale din ţară au fost declarate spital Covid, printre ele fiind şi spitalul din municipiul Hunedoarta. Avem nevoie să creştem numărul locurilor pentru bolnavii Covid. A crescut considerabil numărul îmbolnăvirilor în judeţ. Sunt înregistrate, în medie, pe zi, 198 de noi cazuri de bolnavi cu noul virus. În medie, zilnic, mor şapte hunedoreni din cauza acestui virus. De aceea, a fost nevoie de noi măsuri. Declararea spitalului din Hunedoara, ca spital care va trata doar bolnavii Covid nu a fost una alea­torie. Înţeleg că unii nu sunt de acord cu asta. Înţeleg şi că este campanie electorală şi unii fac declaraţii care nu sunt la locul lor. Dar, nu voi lăsa pe nimeni ca în aceste momente să se speculeze politic măsurile luate în lupta contra pandemiei. E nevoie de solida­ritate! Nu trebuie să ne învrăjbiţi unii pe alţii. Vom face tot posibilul ca hunedorenii să beneficieze de cele mai bune servicii medicale. Şi, să ştiţi că orice decizie luată nu e a mea personală, ci este luată în urma unor analize ale specialiştilor”, a declarat prefectul de Hunedoara, Călin Marian, ieri, la spitalul din mu­nicipiul Hunedoara.

“În prezent suntem într-o culpă medicală”
Managerul Radu Budae a spus că spitalul este unul public şi se va conforma deciziei. „Trebuie însă să se înţeleagă că zeci de oameni îşi spun speranţa în spitalul nostru. Nu sunt numai bolnavii Covid. Unde vor merge ei”, a declarat Radu Budae.
Directorul medical al unităţii medicale din Hune­doa­ra, dr. Bende Barna, i-a atras atenţia prefectului ju­de­ţu­lui că medicii care nu au specializarea Interne, Infec­ţioa­se, Pneumologie sau Terapie Intensivă, dar tratează bol­navi Covid riscă puşcăria, pentru că legea le in­ter­zice asta. Deci, de nouă luni de când avem pandemia asta, nu a fost dat un ordin prin care toţi medicii, in­diferent de specializare, să poată trata bolnavii Covid.
„Cu 24 de specializări, la acest spital, cu 12 linii de gardă, cu 1.200 de angajaţi, consider că nu este cea mai bună soluţie, ca spitalul nostru să fie declarat spital Covid. Cu 24 de specializări, vom trata o singură boală. În plus, e nevoie de un ordin de ministru ca medicii care nu au acum competenţe să trateze bolnavii Covid să o primească. Pentru că în prezent suntem într-o culpă medicală, putem avea oricând un dosar penal din această cauză”, a spus directorul medical Bende Barna.

„Nu avem infrastructura necesară”
Şeful Secţiei ATI, dr. Cătălin Vasiu a spus că este nevoit să afirme că „de luni, 27 noiembrie, la Secţia de Terapie Intensivă, cu infrastructura actuală, nu va putea manageria 20 de bolnavi Covid care au nevoie de intubaţie şi ventilaţie mecanică. Ce este peste această cifră, duce la oprirea instalaţiei de oxigen. Domnule prefect, trebuie să vă spun acest lucru. Se aşteaptă mult de la noi. În prezent avem şapte pacienţi Covid la ATI. Să nu se aştepte nimeni ca din 27 noiembrie să vină 20 de pacienţi care au nevoie de ventilaţie şi intubaţie mecanică. Debitul mediu de oxigen este de 15 litri/minut, iar instalaţia spitalului poate un debit de 1,5-3 l.itri/minut. Ce se va întâmpla cu bolnavii care vin la Secţia de Dializă, care va funcţiona în continuare? Dacă unul dintre pacienţi face accident vascular, va avea nevoie de suport ATI. Ce vom face cu el? Ce vom face cu pacienţii de la Oncologie, care au nevoie de asistenţă ATI? Îi plimbăm la Deva?”, a răbufnit medicul Cătălin Vasiu.

„Toate spitalele să punem umărul”
Medicul Mioara Pavel, şefa Secţiei Interne de la Spitalul „dr. Al.Simionescu” a declarat că este frus­trant pentru personalul medical de aici, faptul că uni­tatea va fi Covid. „Situaţie este una gravă. De aceea, cu toţii trebuie să punem umărul. Avem trei spitale mari în judeţ şi altele mai mici. De aceea, consider că ar trebui ca 20 la sută din paturile fiecărui spital să fie repartizate bolnavilor Covid. Nu sunt de acord cu transferul bolnavilor, cum se face acum. Îi aruncăm, de la Petroşani la Hunedoara, de la Deva la Simeria şi tot aşa. Pacienţii mei au boli cronice. Acum ei mă în­treabă. Noi ce facem, doamna doctor? Suntem într-o situaţie gravă, e adevărat. Colegi de-ai noştri au pierit sub ochii noştri. Mi se pare corect să fim doctori pen­tru toţi. E momentul ca toţi să punem umărul să tre­cem peste toate astea. Spitalul nostru este unul mono­bloc, fără sistem de aerisire. Vă daţi seama ce se va întâmpla când aici vor fi 250 de bolnavi Covid? Ce încărcătură virală va fi. Ce risc pentru personalul medical! Corect este ca 20 la sută din paturile fiecărei unităţi medicale să fie destinate bolnavilor Covid. Strategia nu e bună! Este frustrant pentru noi. Întot­deauna a tras spitalul din municipiul Hunedoara! Vom fi nevoiţi să asistăm cum mor pacienţii”, a afirmat medicul Mioara Pavel.
Medicul Melinda Mitranovici a spus că „noi punem pacientul pe primul loc. Suntem însă în situaţia de a fi acuzaţi de malpraxis, unii medici nu avem voie, în prezent, să tratăm pacienţii Covid, deoarece nu avem specializarea necesară. Am reclamat acest lucru de opt luni şi nimic, nici un răspuns”.
Medicii de la Hunedoara spun că, şi dacă vor primi mai mule ventilatoare, sau aparatură necesară pen­tru bolnavii Covid în stare gravă, inslaţia de oxigen a spi­talului nu poate duce mai mult, deoarece se opreş­te. Instalaţia respectivă nu are capacitatea necesară pentru a servi mai multor bolnavi, aşadar, aici vom câştiga aproximativ cinci locuri la ATI. Şi, deşi spitalul are peste 400 de paturi, nu vor putea fi internaţi tot atâţia bolnavi Covid, ci doar puţin peste 100.

Comentarii (5)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Hunedorean spune:

    Va bateti joc de hunedoara.rusine!
    Pe cine protejați la spitalul din deva?

  2. un Român spune:

    Medicii votează PNL și USR așa că nu e cazul să vorbească. La ce salarii au să tacă din gură și să-și facă treaba. Românii (66,6%) vor ca președintele și actuala administrație să conducă România „pe noi culmi de de bunăstare și dezvoltare”. Jos ciuma, totul este bine în țară dacă votați ce zice președintele. Meritați, cu vârf și îndesat, ce vi se întâmplă.

  3. ilie spune:

    asa se intampla daca managerul budai umbla numa dupa femei si nu se ocupa de spital. multumiti-i din plin

  4. marius spune:

    Acum nici cu prefectul nu ne este rusine ca umbla dupa femei….doar il stie toti inclusiv colegii de la partid care il lauda.

  5. Asist spune:

    Da e bine cu femeile.ca e vorba in special de cele din spital.
    Curve la greu…

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Îşi poate îndeplini visul cel mai arzător în ur­mă­torii patru ani. Gurile rele spun că un edil din sudul jude­ţului...

Tinerii noştri să beneficieze la maximum de Garanţia pentru tineret

Recent, la Bruxelles, a fost adoptată pro­punerea Comisiei Europene privind progra­mul „O punte către locuri de muncă” care vine şi...

Bulina neagră

Alexandru-Marian Achim, bărbat de 32 de ani din Hunedoara Pentru că nu a respectat ordinul de protecţie emis de judecători...

Închide