Ce i-au cerut dascălii prefectului de Hunedoara

19 ianuarie 2021 | 1 Comentariu | Publicat in: Comunitate

Adriana Năstase

Ieri, prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, a convocat Comisia de Dialog Social, în urma solicitării Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (S.I.P.) din Judeţul Hunedoara.
În cadrul discuţiilor, care au avut loc la Inspec­toratul Şcolar Judeţean Hunedoara, din partea sindicatului au participat membrii Bi­roului Executiv al organizaţiei judeţene şi liderii tuturor organizaţiilor de zonă.
Au fost prezenţi subprefectul judeţului Hune­doara, Marcel Morar şi inspectorul şcolar ge­neral, prof. Ilie Pârvan, împreună cu echipa ma­nagerială a Inspectoratului Şcolar Jude­ţean Hunedoara. Reprezentanţii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar au prezentat pre­fectului solicitările angajaţilor pe care îi re­prezintă.
Acestea sunt:exceptarea personalului din învăţământ de la măsura îngheţării salariilor în anul 2021, calculul şi plata corecte, prin ra­portare la salariul de bază în plată, a drep­turilor salariale suplimentare, reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017, acordarea spo­ru­rilor pentru condiţii de muncă, dotarea cores­punzătoare a unităţilor de învăţământ cu dis­pozitive şi echipamente, în vederea reluării cursurilor faţă în faţă, punerea la dispoziţia uni­tăţilor de învăţământ, prin cabinetele me­dicale şcolare, a unui număr suficient de teste rapide antigen Covid-19, atât pentru testarea săptămânală a salariaţilor, cât şi pentru tes­tarea elevilor/preşcolarilor care prezintă simp­tome specifice infecţiei cu Sars-Cov-2, finali­zarea punerii în aplicare a Legii nr. 85/2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008-13 mai 2011, decontarea integrală a cheltuielilor de navetă pentru personalul din învăţământ, potrivit legislaţiei în vigoare, plata integrală şi la termen a tranşelor din diferenţele salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti în favoarea salariaţilor din învăţământ, conform preve­derilor legale aplicabile în materie precum şi plata integrală şi la timp a salariilor.
Prefectul a spus că va trimite aceste solici­tări Ministerului Muncii. „Consider că solici­tările sunt îndreptăţite, iar Instituţia prefectului va face tot ce este posibil din punct de vedere instituţional ca acestea să ajungă la factorii de decizie din Guvernul României. Cu toţii trecem printr-o perioadă nemaîntâlnită, complicată şi dificilă. Pentru guvern, învăţământul este o pri­o­ritate, de aceea vor fi găsite soluţiile nece­sare pentru ca profesorii şi elevii să benefi­cieze de cele mai bune condiţii pentru un act didactic performant. Este foarte important să ne adaptăm cu toţii, părinţi, elevi şi cadre didactice, noilor condiţii de realizare a actului didactic”, a declarat prefectul de Hunedoara.

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. mela spune:

    Porci comunisti, numai la bani va sta capul. Ati uitat cand faceati sex cu Cumpanasu in baie?

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Vaccinarea anti-COVID continuă la spitalul din Brad

Magdalena Şerban Luni întregi au îngrijit cu devotament pacienţii bolnavi de Covid-19. Acum, cadrele medicale din România sunt prioritare în...

Municipalitatea deveană plăteşte bursele şi alocaţiile pentru elevi

Primăria Deva va plăti, până la sfârşitul săp­tămânii, bursele şcolare ale copiilor care învaţă la şcolile şi liceele din oraş,...

Cum ajung foşti prefecţi sau primari consilieri personali

Sorina Popa Să nu credeţi că politicienii care nu au reuşit să câştige vreo funcţie la alegerile locale sau generale...

Închide