Caută primul succes extern

5 februarie 2015 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

04 x 2 cartas cetateCiprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate Devatrans plănuiesc să simtă gustul dulce al succesului şi în deplasare. Trupa antrenată de Ioan Ani Senocico şi Cosmin Hendrea îşi propune să bifeze primul succes „extern” în actualul campionat pe terenul celor de la HCM Rm. Vâlcea. O victorie în fieful ocupantei locului opt ar confirma că trupa din Deva are potenţial de accedere în play-off.

Tot mai bine
Victoria entuziasmantă din partida cu HCM Roman, obţinută după cel mai bun joc din actualul sezon, le obligă pe handbalistele de la Cetate Devatrans să confirme că pot avea pretenţii la obiective îndrăzneţe. Suporterii, oficialii şi chiar adversarii se aşteaptă acum ca suflul nou adus de antrenorii Ioan Ani Senocico şi Cosmin Hendrea să aibă efect benefic în toate jocurile echipei devene. Pe aceeaşi lungime de undă sunt şi antrenorii care par încrezători că echipa poate continua seria rezultatelor pozitive. „Am arătat că putem pune probleme oricărei echipe din Liga Naţională. Rămâne doar să ne concentrăm la fel de bine şi la Vâlcea, unde trebuie să câştigăm neapărat pentru a demonstra că jocul bun cu Corona şi cu Romanul n-a fost doar o întâmplare. Trebuie să fim pregătiţi, pentru că trei puncte ar fi excelente”, a spus Ioan Ani-Senocico. Până în runda a 18-a, Cetate Devatrans are zero la rubrica victorii pe teren străin în acest campionat, la fel ca ultimele două clasate, Mureşul Tg. Mureş şi „U” Alexandrion Cluj. Rămâne de văzut dacă planurile de la Deva se vor potrivi cu realitatea din Sala „Traian” din Rm. Vâlcea şi vor pune la respect ambiţia trupei pregătite de Dumitru Muţi.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Încă un derbi pentru campioni

Autobergamo Deva se află în zodia „examenelor” de foc în Liga I de futsal. După partida cu marea rivală FK...

Primăria Lupeni nu există în lumea cibernetică

Primăria Lupeni pare a fi lovită din toate părţile. După ce mascaţii au trecut prin bătătură lăsându-i pe lupeneni fără...

Ce avantaje şi dezavantaje îţi aduce un SRL-Debutant?

Hunedorenii care doresc să intre în mediul afacerilor trebuie să ştie mai multe lucruri legate de înfiinţarea unei societăţi cu...

Închide