Gura lumii, 16.11.2012
Cu cât ne apropiem mai repede de ziua în care vom merge la urne, cu atât lupta candidaţilor înscrişi în
Citește mai multCu cât ne apropiem mai repede de ziua în care vom merge la urne, cu atât lupta candidaţilor înscrişi în
Citește mai multVorbesc cârcotaşii că un primar de oraş s-a pus pe făcut un giratoriu, taman în câmp, aşa, să aibă oile
Citește mai multVorbesc gurile rele că un deputat de prin alt parlament decât cel de la noi s-a certat zilele trecute cu
Citește mai multSărăcia şi foamea au pătruns până în „măruntaiele” unui club de tradiţie din sudul judeţului. Ca dovadă, până şi cei
Citește mai multA răsuflat prin târg că directorul unei instituţii de învăţământ de prestigiu dintr-o localitate minieră pune vieţile a mii de
Citește mai multŞtiţi cum vine vorba. La pomul lăudat să nu te duci cu sacul iar asta se potriveşte foarte bine unei
Citește mai multVorbesc de ceva vreme cârcotaşii dintr-un mare municipiu al judeţului despre o anumită doamnă, care face parte din legislativul local
Citește mai multCa să vedeţi ce înseamnă curvăşagul în politică, dăm acum pe ţeavă o întâmplare pe care cârcotaşii din lumea politică
Citește mai multBuna funcţionare a unui grup sportiv presupune asigurarea de condiţii corecte de pregătire şi recompensare pentru toţi componenţii lotului, deşi
Citește mai multTragedie în casa doftorului de dobitoace prins cu pantalonii în vine, într-un birou de la serviciu. Nevasta omului a aflat
Citește mai multCirculă vorba prin târg că există în judeţ o primărie în care nici cel mai mic funcţionar nu se poate
Citește mai multVorbesc gurile rele că la o nuntă care s-a organizat în weekendul trecut într-o localitate în apropiere de reşedinţa de
Citește mai multVorbesc gurile rele că un director de şcoală dintr-un municipiu prin apropierea căruia se află comori dacice, a făcut-o lată
Citește mai multObiceiurile vechi şi proaste sunt aproape imposibil de tratat. Ca dovadă, un jucător trecut de prima tinereţe, care a devenit
Citește mai multSituaţie de pomină într-o instituţie de control din judeţ, cu atribuţii în alimentaţie. Zilele trecute, angajaţii acesteia au făcut un
Citește mai multSpun cârcotaşii că nişte dudui dintr-o instituţie publică a unui mare municipiu din judeţ sunt cam arţăgoase cu cetăţenii care
Citește mai multVorbesc cârcotaşii că un fost edil şef dintr-o comună mare a încurcat-o rău de tot, zilele trecute, când s-a dus
Citește mai multVorbesc gurile rele că un ales local din municipiul cu castel a reuşit două lovituri de imagine extrem de bune.
Citește mai multCică un jucător cu „superdoză de talent” şi care trage uneori echipa după el, de la un club aflat pe
Citește mai multUn politician din zona cu lămpaşe, ajuns accidental acolo, vrea cu tot dinadinsul să mai obţină girul purtătorilor de felinar.
Citește mai mult