Gura lumii

Gura lumii 26.10.2012

Spun cârcotaşii că nişte dudui dintr-o instituţie publică a unui mare municipiu din judeţ sunt cam arţăgoase cu cetăţenii care vin la ghişee pentru diferite plăţi şi pe lângă faptul că stau cu nasul pe sus, mai fac şi discriminări şi îi jignesc pe oameni fără nici un fel de reţinere. Cică nu demult, în incinta clădirii în care îşi desfăşoară ele activitatea, s-a iscat un adevărat circ, după ce un domn cu pielea mai închisă la culoare a fost făcut ţigan, în gura mare, de către una dintre funcţionare, şi a fost trimis acasă să se spele, deşi – spun martorii – omul chiar părea curat şi nu a avut nici un fel de comportament sau vocabular necuviincios. Problema-i însă, că duduilor le lipsesc cei şapte ani de acasă, dar vorba aia – de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

 

Vorbeşte lumea că angajaţii unei primării mari din judeţ fac tot felul de mişmaşuri în defavoarea cetăţeanului, deşi au în responsabilitate doar nişte amărâte de biciclete. La fel ca peste tot în România, şi aici, se merge pe favoruri făcute neamurilor, aşa că nu o dată, s-a întâmplat ca omul să vrea să închirieze una dintre biciclete, şi să constate că unele dintre acestea, de fapt cele mai bune, marca Mountain Bike, sunt puse deoparte. Mai exact, sunt rezervate pentru prieteni şi rubedenii sau, mai şti?, pentru cei care lasă câţiva firfirici celui care le păzeşte, deşi ele se împrumută pe gratis, doar contra actului de identitate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura