Duelul fostelor campioane
Câştigătoarea Ligii a IV-a în sezonul precedent, Retezatul Haţeg, şi campioana judeţeană din ediţia 2012-2013, Universitatea Petroşani, se vor afla
Citește mai multCâştigătoarea Ligii a IV-a în sezonul precedent, Retezatul Haţeg, şi campioana judeţeană din ediţia 2012-2013, Universitatea Petroşani, se vor afla
Citește mai multEchipa de fotbal copii născuţi în 2003-2004 a clubului Aurul Brad a câştigat trofeul pus în joc la Cupa ,,Zilele oraşului Simeria”, la care au participat cinci echipe din judeţele Hunedoara şi Sibiu. La premiile individuale, CFR Simeria, organizatoarea competiţiei, şi-a trecut în cont trei trofee, iar brădenii numai unul.
Citește mai multCetate Devatrans a demarat cu dreptul în noul sezon al Ligii Naţionale de handbal feminin, deşi investiţiile şi achiziţiile din această vară au fost mai modeste decât la startul campionatului precedent. Gruparea deveană a dispus, scor 31-28 (17-14), pe teren propriu, de Neptun Constanţa, echipă cu greutăţi financiare, care s-a prezentat la joc cu doar două rezerve.
Citește mai multAdela Popa, antrenoarea care a supervizat-o pe gimnasta Laura Jurcă, legitimată la CNS „Cetate” Deva, la Jocurile Olimpice ale Tineretului
Citește mai multPilotul licenţiat Mihai Ciurea, din Haţeg, care a concurat pe un Mitshubishi Evo a fost cel mai rapid dintre participanţii
Citește mai multGimnastele de la CNS „Cetate” Deva au cucerit 10 dintre cele 15 medalii puse în joc la ediţia a 67-a a Campionatelor Naţionale ale Maestrelor care s-au desfăşurat sâmbătă şi duminică, în Sala Polivalentă din Capitală.
Citește mai multEtapa I, vineri şi sâmbătă, 29 şi 30 august: Hercules Lupeni – CSA Aurul Brad 2-0; Metalul Crişcior – Aurul
Citește mai multEchipa de rugby Ştiinţa Petroşani a câştigat cu scorul de 35-3 meciul cu RCM Galaţi din ultima etapă a sezonului
Citește mai multPatru dintre cele şase partide disputate în prima rundă a Ligii a III-a, seria a IV-a, au fost câştigate de
Citește mai multCNS „Cetate” Deva a făcut spectacol, marcând opt goluri, în meciul cu Minerul Uricani disputat în prima etapă a noului
Citește mai multFC Hunedoara a început sezonul 2014-2015 cu o victorie de poveste, câştigând cu 3-2 (1-2) meciul disputat sâmbătă, în deplasare, cu Minerul Motru. Succesul a venit după un joc halucinant, „colorat” cu două eliminări, două răsturnări de scor şi două goluri marcate în prelungiri.
Citește mai multMircea Crivăț A început ediția 2014-2015 a campionatului național de fotbal și pentru echipele din ligile inferioare, a III-a și
Citește mai multMultiplu campion naţional de raliuri, Mihai Cîmpeanu, va fi deschizător de traseu la „Alba Motor Challenge”, a VI-a etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, programată la finalul acestei săptămâni, la Straja, în judeţul Alba. „Va fi cursa mea festivă cu ocazia cărei voi preda ştafeta elevilor mei Ionuţ Rudeanu şi Mihai Cîmpeanu jr.”, a precizat pilotul brădean.
Citește mai multPatru echipe de fotbal din judeţul Hunedoara şi una din Sibiu, formate din copii născuţi în anii 2004 şi 2005, vor participa la turneul dotat cu Cupa „Zilele oraşului Simeria”. Întrecerea este organizată de clubul CFR Simeria şi va avea loc mâine, 30 august, pe Stadionul „CFR Simeria”.
Citește mai multHandbal feminin / Liga Naţională, etapa I, duminică, 31 august: HC Dunărea Brăila – SC Mureşul Tg. Mureş; HC Zalău
Citește mai multŞtiinţa Petroşani, unica echipă de rugby din judeţul nostru, aşteaptă o susţinere cât mai numeroasă la partida cu RCM Galaţi,
Citește mai multFC Hunedoara îşi va prezenta lotul de jucători cu care va aborda noul sezon competiţional, azi, de la ora 19.00,
Citește mai multAutobergamo Deva, campioana ediţiei trecute a Ligii I de futsal, are şansa de a-şi trece în palmares un nou trofeu
Citește mai multEchipa de popice Inter Petrila şi-a amânat debutul în Divizia Naţională, care ar fi trebuit să aibă loc pe data
Citește mai multVicecampioana Hercules Lupeni şi „octogenara” Aurul Brad vor deschide noul sezon al Ligii a IV-a Hunedoara, într-un meci care se va disputa în devans, mâine de la ora 16.30. Grosul etapei, se va derula sâmbătă, de la ora 11:30.
Citește mai mult