Sport

Sport

Şi-a perfecţionat „cheia victoriilor” în MMA

Sportivul Alexandru Mezei (foto), legitimat la Gladiators Gym Deva, şi-a continuat seria succeselor în „cuşca MMA”, ajungând la patru victorii din cinci dueluri. Luptătorul antrenat de Claudiu Florescu l-a învins, printr-o cheie articulară la picior, pe Marius Ciocârlă (Metalul Box Arad), în cadrul Galei RXF 14 (Romanian Xtreme Fighting), desfăşurată luni seara la Sibiu.

Citește mai mult
Sport

Start peste aşteptări, finiş de coşmar

Handbalistele de la CSM Cetate Deva au picat şi ele în „capcana” celor de la SCM Craiova, care şi-au făcut un „obicei” în actualul sezon din a câştiga partidele în ultimele minute de joc, după ce au fost conduse destul de categoric. Scorul înregistrat între cele două combatante, la finalul săptămânii, la Deva, a fost de 21-23, după ce la pauză, Cetate conducea cu 15-9. Cartaş & co. au înregistrat astfel al doilea eşec consecutiv, în vreme ce SCM Craiova, echipă pentru care evoluează şi hunedoreanca Ana Maria Tănăsie, a ajuns la 10 victorii la rând, din 11 etape.

Citește mai mult
Sport

Goluri multe, cu oaspeţii la putere

Apetitul ofensiv peste medie şi o uşoară dominare a echipelor care au evoluat în deplasare au fost caracteristicele rundei a XI-a a Ligii a IV-a Hunedoara, desfăşurată la finalul săptămânii. Astfel, în cele şapte partide s-au marcat nu mai puţin de 33 de goluri, 15 gazdele şi 18 oaspeţii, cel mai mic număr de goluri într-un meci fiind de trei (scor 1-2). Echipele oaspete au obţinut trei victorii, cele gazdă două, iar două meciuri s-au încheiat la egalitate.

Citește mai mult