Actualitate

Cât de pregătită e clasa pregătitoare?

Anamaria Nedelcoff

Aproximativ 2.300 de elevi s-au înscris în clasa pregătitoare în judeţul Hunedoara. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Hunedoara, Marta Mate, precizează că săptămâna aceasta, încă se mai lucrează la amenajarea sălilor destinate claselor pregătitoare.
”În această săptămână, se mai fac amenajări, igienizare, mobilierul este în curs de sosire iar unităţile şcolare au selectat săli care să fie doar pentru clasa pregătitoare”, a declarat Marta Mate. Ea mai spune că unul dintre avantajele clasei pregătitoare este că se va ajunge la o uniformizare. ”Noi preconizăm 2.300 de elevi care intră în clasa pregătitoare. Au intrat cei care au împlinit şase ani până la începutul anului şcolar, iar părinţii copiilor care împlinesc această vârstă până la sfârşitul anului pot opta şi ei să-şi înscrie copiii. Începând de anul acesta, este obligatorie înscrierea în clasa pregătitoare, deoarece învăţământul preşcolar nu e, iar în clasa a I-a ajung copii care au şase, şapte sau chiar opt ani”, precizează purtătorul de cuvânt al IŞJ. Şi la capitolul autorizaţii sanitare de funcţionare, judeţul Hunedoara stă bine, spre deosebire de alte zone ale ţării. ”Un procent de 92 la sută din şcoli au autorizaţia sanitară de funcţionare. În momentul de faţă mai sunt 34 de unităţi care au fie dosare în curs de completare, fie program de conformare. Dar avem şi unităţi – puţine – care nu vor primi niciodată autorizaţie. Este vorba despre grădiniţe care funcţionează la parterul blocurilor. Ideea e că la anul situaţia se va îmbunătăţi, pentru că există grădiniţe noi, care acum se construiesc”, subliniază Marta Mate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura