Politica si administratie

Castelul din Săcel al baronului Franz Nopcsa, reabilitat pentru integrarea în circuitul turistic

Castelul baronului Franz Nopcea, din satul Săcel, judeţul Hunedoara, a fost reabilitat şi redat, ieri, comunităţii locale pentru a fi integrat în circuitul turistic, dar şi în cel al reuniunilor cu caracter ştiinţific, în condiţiile în care de numele fostului său proprietar se leagă primele descoperiri de fosile ale dinozaurilor pitici din Ţara Haţegului.

Fonduri guvernamentale şi din bugetul propriu
Lucrările au vizat restaurarea şi re­func­ţio­nalizarea acestui monument istoric aflat în pa­trimoniul Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara. Pentru reabilitarea clădirii istorice aflată în sta­re de degradare, CJ Hunedoara a atras fon­duri guvernamentale prin programul PNDL 2, dar a utilizat şi fonduri din bugetul propriu. Valoarea investiţiei s-a ridicat la 11,5 milioane de lei.
„De astăzi (luni, n.r.), judeţul Hunedoara are un obiectiv istoric şi turistic funcţional, un punct de atracţie care merită vizitat, dar care va servi şi întrunirilor cu caracter ştiinţific. Domeniul Nopcsa, pe care se află şi alte clădiri de interes, este situat în Ţara Haţegului, într-o zonă de­o­se­bit de frumoasă, bogată în vestigii istorice şi rezervaţii ştiinţifice. Intenţia noastră este aceea de a valorifica durabil Castelul şi domeniul Nopcsa”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor (foto), prezent la re­cepţia lucrărilor.

Grad ridicat de complexitate
Castelul a fost construit la începutul se­colului al XIX-lea şi a aparţinut baronului Franz Nopcsa, savantul de numele căruia se leagă primele descoperiri ale fosilelor de dinozauri din Ţara Haţegului. De altfel, domeniul se află pe teritoriul Geoparcului Internaţional UNESCO Ţara Haţegului şi aproape de Munţii Retezat.
Lucrările realizate la Castelul Nopcsa au avut un grad ridicat de complexitate şi au vizat refacerea acoperişului, reparaţii interioare şi exterioare, finisaje şi restaurări ale ele­men­telor valoroase din punct de vedere arhi­tectural.
La interior, unele dintre cele mai importante şi de mare fineţe lucrări au vizat refacerea Sălii Oglinzilor cu lambriuri din lemn, reparaţii la scara din fontă şi balustrăzi, sablarea, completarea şi vopsirea scării circulare din fontă, realizarea unui chepeng metalic şi a scării metalice pentru acces în turn.
La exterior, s-a recurs la refacerea completă a crenelurilor şi a ornamentelor pereţilor.
În cadrul proiectului, a fost reabilitat şi beciul din apropierea Castelului, a fost restaurată poarta masivă care asigură accesul pe domeniu şi au fost refăcute toate îm­pre­j­mu­i­rile. De asemenea, a fost amenajat parcul do­me­niului şi a fost construită o parcare pe la­tura estică.
Pe domeniul Nopcsa, CJ Hunedoara are în implementare un alt proiect pentru care a obţinut deja fonduri prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Investiţia în valoare de circa 300.000 de euro vizează eficientizarea energetică şi reabilitarea clădirii adminis­tra­ti­ve aferente Castelului Nopcsa. (A.N.)

Comandat de PSD – filiala Hunedoara.
Executat de SC Media Hunedoreană SRL.
Cod identificare atribuit de AEP: 21240002

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura