ComunitateFlash

Castelul din Hunedoara, promovat cu ajutorul virşlilor

Cristina Ghenea

Castelul Corvinilor va fi promovat cu ajutorul virşlilor, în cadrul unui eveniment organizat special pentru atragerea unui număr mai mare de turişti în municipiul Hunedoara.

Este vorba despre un festival medieval şi gastronomic, care face parte dintr-o serie variată de evenimente, ce urmează a fi derulate pe parcursul unui an de zile. Acestea sunt organizate în cadrul proiectului „Castelul Corvinilor – ieri şi azi – leagănul unei comunităţi“, realizat la iniţiativa a două asociaţii locale. „Scopul nostru este de a promova valorile tradiţionale autentice şi de a atrage cât mai mulţi turişti la Castelul din Hunedoara“, a declarat Gladiola Cheţe, reprezentant al Asociaţiei „Centrul European pentru Dezvoltare Rurală“. Împreună cu membrii Asociaţiei „Moştenire Vie“, ea a reuşit să atragă sprijin financiar pentru implementarea acestui proiect.

Primul pas pentru atragerea turiştilor
Festivalul Virşlilor va fi desfăşurat pe perioada a trei zile consecutive, anul viitor, la începutul verii, şi va cuprinde simpozioane, concursuri cu diferite tematici – de la gastronomie şi până la meşteşugărit sau dans medieval, ateliere de lucru pentru sculptură şi dogărit, dar şi expoziţii dedicate obiectelor tradiţionale. De asemenea, tot în cadrul acestui proiect, obiectivul turistic din municipiul de pe Cerna va mai fi promovat şi prin materiale promoţionale, împărţite în întreaga ţară, dar şi cu ajutorul internetului, prin intermediul unui portal web inovativ şi prin concursuri online. „Implementarea acestui proiect este importantă şi necesară Castelului Corvinilor. Este un prim pas făcut pentru atragerea unui număr mai mare de vizitatori, iar cei care au venit cu iniţiativa se pot bucura de sprijinul Primăriei municipiului“, a declarat Ovidiu Hada, primarul Hunedoarei.
Valoarea totală a proiectului este de 993.847,20 de lei, iar banii provin din Fondul European pentru Dezvoltare Regională şi din bugetul naţional. Potrivit iniţiatorilor, se aşteaptă ca în perioada desfăşurării acestui şir de evenimente, numărul turiştilor să crească cu 15 la sută.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura