Castelul Corvinilor şi Cetatea Devei – propuse pentru lista patrimoniului mondial al UNESCO

04 cetatea devei (2)https://www.mesagerulhunedorean.ro/wp-content/uploads/2013/05/04-cetatea-devei-2.jpgCristina Ghenea

Două obiective importante din judeţul Hunedoara ar putea fi incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO, potrivit unui comunicat emis, ieri, de Senatul României. Este vorba de Castelul Corvinilor, din municipiul de pe Cerna, şi de Cetatea Devei.

Propunerea a fost făcută de reprezentanţii Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, într-o şedinţă ce a avut loc marţi, la Bucureşti. Dezbaterile s-au concentrat pe analiza strategiei de conservare şi promovare a monumentelor de patrimoniu şi, alături de Centrul Istoric al oraşului Băile Herculane şi de Ansamblul rural al satului Dorolea – din judeţul Bistriţa-Năsăud, Castelul Corvinilor şi Cetatea Devei au fost luate în considerare pentru includerea în patrimoniul mondial al UNESCO. „În cadrul şedinţei, senatorul Constantin Traian Igaş, preşedinte al comisiei, a subliniat necesitatea susţinerii de către comisie a unor iniţiative legislative de protejare şi conservare a monumentelor de patrimoniu. În acelaşi timp, a fost evidenţiată oportunitatea demarării unei campanii de susţinere a autorităţilor locale interesate de promovarea patrimoniului cultural local“ – se arată în comunicatul emis de reprezentanţii Senatului.
La ora actuală, singurele monumente din judeţul Hunedoara, aflate în patrimoniul mondial al UNESCO, sunt cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.

3 comentarii la „Castelul Corvinilor şi Cetatea Devei – propuse pentru lista patrimoniului mondial al UNESCO

  • 23 mai 2013 la 13:29
    Permalink

    dupa 23 ani d ela revolutie traim cu aceeaSI DEZAMAGIRE.niste trombonisti ne conduc si nu au reparat decat 5% din cele 2 obiective din deva si HD

  • 23 mai 2013 la 15:28
    Permalink

    Românește, cel mai bine ne pricepem la clasificări și pus promisiuni pe hârtie. Faptul că, în sfârșit, monumente de mare valoare ajung să fie recunoscute internațional este de lăudat. Problema este că aceste monumente nu sunt puse în administrarea unor manageri competenți, care să le pună în valoare, și au folosit, până acum, doar pentru spălat bani – mă refer la bani care au fost alocați monumentelor și au construit vile și case private pentru tot felul de personaje încălzite la sânul politicii. Un motiv în plus de mândrie pentru boiernași: pe cărămizile vilelor lor va scrie UNESCO!…

  • 5 iunie 2013 la 10:48
    Permalink

    oameni de nimic , ne conduc!Luati exemplu Cetatii de la Alba-Iulia, ce frumos au sapat si refacut, consolidat ziduriile acolo in plin centru!Rusine Deva si Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare