Ultima Ora

Castelul Corvinilor intră în magia Halloween-ului

Cristina Ghenea

Magia Halloween-ului pune stăpânire, în premieră anul acesta, pe Castelul Corvinilor din Hunedoara, unde vrăjitoarele, stafiile şi vârcolacii îşi vor face de cap în cea mai întunecată zi a anului.

Surprize, dar şi spectacol muzical

Cunoscută ca fiind una dintre cele mai înfricoşătoare fortăreţe din lume, Cetatea lui Iancu va fi astăzi luată cu asalt de tot soiul de creaturi înspăimântătoare, care-i vor întâmpina pe vizitatori şi care vor marca, astfel, una dintre cele mai cunoscute sărbători de pe mapamond. Evenimentul, aflat la prima ediţie la Castelul din Hunedoara, este organizat de Asociaţia „Castelul din Carpaţi” şi va fi încheiat cu o mulţime de surprize pregătite turiştilor. Halloween-ul, însă, va fi sărbătorit şi sâmbătă la Castel, printr-o serată caritabilă şi un spectacol de muzică live. Acţiunea se adresează tuturor celor care vor să facă o donaţie în bani, alimente, haine sau alte bunuri, pentru persoanele nevoiaşe din zona rurală a Ţinutului Pădurenilor. Evenimentul este organizat de Asociaţia „Hunedoara Culturală” şi începe la orele 19.

Care este povestea înfricoşătoarei sărbători

Deşi majoritatea oamenilor cred că Halloween-ul este o sărbătoare americană, el îşi are, de fapt, rădăcinile în tradiţia şi cultura vechilor celţi. Aceştia împărţeau anul în două părţi – din mai până în noiembrie era anul luminii şi al verii, iar din noiembrie până în mai, era anul întunericului şi al iernii. În 1 noiembrie, celţii sărbătoreau, de fapt, Anul Nou, moment în care cu toţii aduceau mulţumiri pentru recolta culeasă, iar seara Halloween-ului fiind, de fapt, o seară de rugăciune şi închinăciune. Sărbătoarea a fost dusă în America de Nord de către imigranţii irlandezi din Europa. Din cauza Foametei Cartofului din anii 1845-1850, peste 700.000 de irlandezi au imigrat şi şi-au dus cu ei tradiţiile Halloween-ului, împreună cu personajul numit Jack o’Lanterns (n.r. Jack-Felinar). La vremea respectivă, dovlecii erau înlocuiţi de gulii, iar în seara de Halloween, oamenii se strângeau în jurul focului şi se amuzau spunând poveşti cu stafii.

5 comentarii la „Castelul Corvinilor intră în magia Halloween-ului

  • halloween e o sarbatoare a lui Satan!
    Vedeti ce a facut Dumnezeu chiar in preajma Halloween in New York!foarte multi morti!Acest Halloween trebuie cu desavarsire interzis in scoli!

  • prietene, cameaza-te si ia-ti medicamentele.
    nu exista nici dumnezeu si nici satana.
    doar retardatii mai cred in asa ceva !!!

  • Catre xxx,
    Cine te-a facut pe tine?Crezi ca ai aparut de nicaieri?Crezi ca te duci nicaieri, dupa ce mori?Esti ateu?Crezi in Halloween?
    Mai gandeste-te si citeste!

  • m-a facut mama.
    unde ma duc – in pamant. si nu-mi spune ca sufletul meu o sa mearga nu stiu unde, ca nu te cred – e doar o metoda de autoconsolare a oamenilor, pt a primi un pic mai usor moartea.
    sunt undeva intre ateu si agnostic.
    nu cred in halloween, e o prostie.

  • Draga xxx,
    sunt de acord ca trupul tau (nostru ) merge in pamant, dar sufletul tau( al nostru)unde merge?de ce cand moare cineva nu mai are vbiata in el, e mort, ca un butuc, nemiscat? ptr ca nu mai are suflet!
    halloween e intradevar o prostie!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura