Actualitate

Casa Vulcanilor din Densuş, prezentată la Bienala de Arhitectură de la Veneţia

Casa Vulcanilor (foto) din comuna Densuş, o construcţie realizată doar din materiale na­turale cu ajutorul voluntarilor din Geo­parcul Internaţional UNESCO Ţara Haţe­gului, este prezentată la Bienala de Arhitectură de la Veneţia, într-o expoziţie UNESCO, proiectul fiind apreciat pentru rolul său educativ şi felul în care îmbină pa­trimoniul geologic cu viaţa comunităţii.

Tehnici manuale
„Casa Vulcanilor participă la expoziţia inter­naţională Deep Surfaces: Architecture to Enhance the Visitor Experience at UNESCO Sites, organizată de Biroul Regional UNESCO pentru Ştiinţă şi Cultură în Europa. Centrul de interpretare este coordonat de Asociaţia Drag de Haţeg şi face parte din infrastructura de vizitare a Geoparcului Internaţional UNESCO Ţara Haţegului administrat de Universitatea din Bucureşti. Este un obiectiv de vizitare re­cunoscut pentru felul în care îmbină pa­tri­moniul geologic, sustenabilitatea şi im­pli­carea comunităţii”, se arată într-un comu­nicat al Geoparcului Ţara Haţegului.
Realizată integral prin tehnici manuale, cu materiale naturale locale, prin implicarea a peste 300 de voluntari, Casa Vulcanilor func­ţionează fără electricitate sau apă curentă, având o amprentă ecologică mi­nimă.

Spațiu de explorare
Construcţia, de forma unei ciuperci uria­şe, reprezintă un spaţiu de explorare inter­activă, în care vizitatorii devin, pentru câte­va ore, cercetători într-un laborator în aer liber, descoperind vulcani preistorici, fosile şi povestea Pământului.
Proiectul este apreciat şi pentru rolul său educativ, prin modul în care oferă opor­tunităţi de formare şi implicare activă pen­tru voluntarii Geoparcului, consolidând legă­tura dintre comunitate şi patrimoniul local.
„Faptul că acest proiect local din Ţara Ha­ţegului este inclus într-o expoziţie inter­na­ţională organizată de UNESCO, în contextul prestigios al Bienalei de la Veneţia, este o recunoaştere a valorii sale educaţionale, arhi­tecturale şi sociale. Este o dovadă că iniţiativele sustenabile şi participative pot avea un impact semnificativ, inclusiv la scară internaţională”, subliniază Alina Cio­banu, coordonatoarea Casei Vulcanilor.
Evenimentul este găzduit la Palazzo Zorzi din Veneţia şi se desfăşoară până pe 23 no­iembrie 2025, fiind inclus ca eveniment aso­ciat celei de-a 19-a Expoziţii Inter­na­ţio­nale de Arhitectură – La Biennale di Venezia. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura