Actualitate

CARP Speranţa Hunedoara, în febra acţiunilor dedicate sărbătorilor din decembrie

Magdalena Şerban

Fie că sărbătoresc istoria neamului românesc, bucură comunitatea cu concerte de colinde sau merg în pelerinaje, membrii CARP Speranţa Hunedoara şi-au făcut deja programul pentru acest final de an.
Excursii, pachete de Crăciun, Revelion şi dulcele colind
„Astăzi, 29 noiembrie, începând cu ora 12, la Sala de lectură a Bibliotecii Municipale Hunedoara va avea loc Simpozionul «1 Decembrie – Ziua Naţională a României », urmat de un recital de muzică şi poezie. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Hunedoara, Asociaţia CARP Speranţa Hunedoara şi instituţia de cultură amintită. Bineînţeles că, la fel ca în fiecare an, de 1 Decembrie vom depune şi noi o coroană de flori, în semn de preţuire pentru făuritorii Marii Uniri. Mergând mai departe cu noutăţile, vreau să mai specific faptul că Revelionul va fi organizat la Restaurantul «Transilvana» din municipiu, urmând ca membrii noştri să petreacă alături de familii, dacă îşi doresc. Să nu uităm nici de acţiunea «Ziua milostivirii» ce constă în acordarea de ajutoare acelor membri a căror pensie nu depăşeşte 800 de lei şi se află în dificultate din punct de vedere social şi financiar, neavând nici un alt sprijin. Sunt 40 de astfel de pensionari singuri şi bolnavi, cărora le vom aloca pachete, cu prilejul marelui praznic creştin. De asemenea, în perioada 12-26 decembrie, vom avea concerte de colinde în bisericile municipiului (ortodoxe, greco-catolice şi reformate), susţinute de corul «Doina», ce activează în cadrul asociaţiei noastre ”, a afirmat Ovidiu Morariu (foto), preşedintele CARP „Speranţa” Hunedoara. Acesta a mai spus că nu vor lipsi nici excursiile, itinerarul incluzând Târgul de Crăciun de la Sibiu, Mănăstirea Orlat, mai apoi Mănăstirea Prislop, Salinele Turda, Mănăstirea Dumbrava şi Cetatea Carolina din Alba-Iulia.
Gânduri bune pentru 2018
Având sucursale la Călan, Ghelari, Teliucu Inferior, Topliţa, Bunila-Cernişoara-Florese, Cerbăl, Lelese şi Peştişul Mic, conducerea asociaţiei speră ca noul an să vină cu cât mai multe veşti bune pentru membrii săi. „Să ne bucurăm, cu toţii, sub drapelul tricolor al României, să păstrăm tradiţia colindului sub cetina bradului împodobit şi să avem sufletele curate şi cu încredere în viitor. Sărbători binecuvântate! La mulţi ani, România! La mulţi ani, români! ”, a fost urarea făcută de preşedintele CARP Speranţa Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura